MECMA: Companiile să nu se aştepte să găsim peştera lui Ali Baba şi să plătim imediat arieratele

Companiile nu trebuie să se aştepte ca statul să găsească peştera lui Ali Baba, de unde să ia bani pentru plata arieratelor, a declarat Nicolae Rotileanu, secretar de stat în Ministerul Economiei, răspunzând investitorilor străini, care consideră că această problemă afectează imaginea României.
Economica.net - J, 06 sept. 2012, 11:39
MECMA: Companiile să nu se aştepte să găsim peştera lui Ali Baba şi să plătim imediat arieratele

„Vrem să eliminăm arieratele, dar sper că nu vă aşteptaţi să găsim peştera lui Ali Baba şi de acolo să luăm şi să plătim totul. În timp vom ajunge la o situaţie de normalitate. Statul trebuie să-şi respecte termenii contractuali”, a spus Rotileanu, la o conferinţă pe teme firmelor mici şi mijlocii, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană şi Ambasada Germaniei la Bucureşti.

Rotileanu a răspuns astfel directorului general adjunct al Asociaţiei Camerelor de Comerţ şi Industrie, Volker Treier, care declarase că arieratele statului către firmele germane reprezintă un factor negativ asupra imaginii României.

Pe de altă parte, oficialul Ministerului Economiei a afirmat că la nivel politic au fost luate până acum măsuri care „au distrus” mediul de afaceri, printre iniţiativele indicate în acest sens fiind impozitul forfetar şi creşterea TVA.

„Cu cât stă mai departe mediul politic de mediul de afaceri cu atât iniţiativa privată are şanse mai mari să se ridice”, a adăugat Rotileanu.

Întrebat de moderatorul conferinţei ce i-ar spune unui investitor german în trei minute pentru al convinge să investească în România, el a răspuns că este foarte greu să-l convingă în acest interval.

„Este foarte greu de convins în trei minute să investeşti în România. Dar pe scurt, i-aş spune despre forţa de muncă calificată, că nu trebuie să cheltuiască mult timp şi efort pentru a specializa oamenii, îi găseşti calificaţi. Apoi, vorbim despre bariera de limbă, care de obicei pentru întreprinderile mici este un obstacol. În România se găsesc destul de uşor vorbitori de limbă germană. Şi al treilea element este mediul favorabil politic şi fiscal. Aş adăuga «urcă în primul avion şi vino să-ţi arăt ţara», a adăugat Rotileanu.

Te-ar mai putea interesa și
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susţine că discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor este una necesară acum, nu peste ani. ...
Milionarul din Harghita, care are una dintre cele mai mari companii de construcții din Ungaria, a cerut falimentul după ce noul guvern a refuzat să cumpere un proiect imobiliar
Milionarul din Harghita, care are una dintre cele mai mari companii de construcții din Ungaria, a cerut falimentul după ...
Attila Balázs, propritarul unui dintre cei mai mari constructori din Ungaria și unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri ...
Trump promite un ordin legal pentru a desfiinţa „monopolul urât” din procesarea alimentelor
Trump promite un ordin legal pentru a desfiinţa „monopolul urât” din procesarea alimentelor
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că pregăteşte un ordin legal care să le ofere fermierilor şi crescătorilor ...
Un colier din diamante şi peste 600 de pietre preţioase a fost furat dintr-un muzeu din Viena
Un colier din diamante şi peste 600 de pietre preţioase a fost furat dintr-un muzeu din Viena
Un colier Van Cleef & Arpels, realizat din diamante montate pe platină, având peste 200 de carate şi compus din 673 de ...