Guvernul aduce manageri privaţi în 47 de companii de stat pentru administrarea „bogăţiei naţionale”

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) a anunţat joi, 5 iulie, că a început procedura de selectare a firmelor de executive search care vor recruta manageri profesionişti pentru 47 de companii de stat şi că vrea astfel să implice tehnocraţii în "administrarea bogăţiei naţionale".
Economica.net - joi, 05 iul. 2012, 08:59
Guvernul aduce manageri privaţi în 47 de companii de stat pentru administrarea

„Implementarea managementului profesionist în 47 companii de stat nu este actualmente una din cerinţele minimale asumate faţă de instituţiile financiare internaţionale, dar este un mijloc de redresare economică, este o modalitate de implicare a tehnocraţilor în administrarea bogăţiei naţionale, este o cale pe care vom păşi cu hotărâre pentru a viabiliza sectorul economiei de stat”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

În comunicat se precizează că procedurile de selecţie a consultanţilor vizează stimularea implicării a cât mai multor specialişti în resurse umane din ţară şi din străinătate, „fără restricţii şi fără condiţiile artificiale utitilizate pentru a favoriza anumiţi participanţi”.

Cele 47 de companii de stat care ar urma să aibă management profesionist au fost aduse într-o situaţie financiară „nefavorabilă” şi au nevoie, pentru a se redresa economic, de directori neimplicaţi în mediul politic.

„Acest procedeu de recuperare a bogăţiei naţonale nu poate fi decât benefic, iar Ministerul Economiei contează pe dorinţa de implicare din partea specialiştilor în resurse umane şi a specialiştilor în management care doresc să participe la succesul reformei economice în România”, se spune în comunicat.

Ministerul Economiei arată că toată documentaţia aferentă acestei proceduri este „modernă şi transparentă”, fiind curăţată de birocraţie, inclusiv prin diminuarea numărului de documente necesare, iar în elaborarea ei au fost eliminate condiţiile care pot îngrădi liberul acces al tuturor profesioniştilor interesaţi să se implice în procesul de redresare a companiilor de stat.

Pe lista companiilor se numără Hidroelectrica, Oltchim, Oil Terminal, Conpet, Romgaz, Transgaz, ELCEN, Electrocentrale Deva, Electrocentrale Galaţi, Electrocentrale Paroşeni, Transelectrica, Electrica, Salrom, Societatea Naţională a Apelor Minerale, Băiţa Ştei, Conversmin, Econord, Eurotest, CIR SA, Cupru Min Abrud, Institutul de Proiectări Chimice Iprochem, Servicii Publice, Certej şi Roşiamin.

Sunt înscrise de asemenea filialele Hidroserv ale Hidroelectrica, respectiv Bistriţa, Cluj, Sebeş, Curtea de Argeş, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Porţile de Fier şi Haţeg, precum şi filialele Transelectrica -Smart, Formenerg, Teletrans, Icemenerg şi Icemenerg Service, precum şi filialele Electrica – Distribuţie Muntenia Nord, Distribuţie Transilvania Nord, Distribuţie Transilvania Sud, Electrica Serv, Servicii Energetice Banat, Servicii Energetice Dobrogea, Servicii Energetice Moldova, Servicii Energetice Oltenia şi Servicii Energetice Muntenia.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI să numească manageri privaţi pentru nouă companii, cu posibilitatea extinderii listei cu încă şase societăţi.

Până în prezent însă nu a fost numit niciun CEO la stat, iar MECMA şi firma de executive search Pedersen & Partners au încetat în luna mai contractul de consultanţă privind atragerea de manageri profesionişti. Compania de executive search a anunţat, fără să dea detalii, că motivul a fost reprezentat de unele modificări promovate de minister.

Acordul fusese încheiat în octombrie 2011 Obiectivul contractului era recrutarea de personal de conducere la companii precum Poşta Română, Tarom, CFR Marfă, Electrificare CFR, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Electrica Furnizare, Hidroelectrica, Romarm şi Oltchim.

Te-ar mai putea interesa și
IRCC a scăzut la 5,90%. Prima reducere mai importantă a indicatorului va aduce rate mai mici la credite începând din luna aprilie 2024
IRCC a scăzut la 5,90%. Prima reducere mai importantă a indicatorului va aduce rate mai mici la credite începând din ...
Creditele care vor fi acordate populației din luna aprilie ar urma să aibă dobânzi mai mici în condiţiile în care IRCC a coborât la 5,90% în T2/2024, potrivit anunțului făcut de BNR......
Alegeri SUA 2024: Foştii preşedinţi Barack Obama şi Bill Clinton i-au sărit în ajutor lui Biden
Alegeri SUA 2024: Foştii preşedinţi Barack Obama şi Bill Clinton i-au sărit în ajutor lui Biden
Foştii preşedinţi americani Barack Obama şi Bill Clinton i-au sărit în ajutor actualului lider de la Casa Albă, Joe ...
S-au lansat apelurile pentru programul „Primul student din familie”, cu un buget de 50 de milioane de euro. Câți bani vor primii elevii
S-au lansat apelurile pentru programul „Primul student din familie”, cu un buget de 50 de milioane de euro. Câți bani ...
Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Educație și Ocupare ...
Restricţii de circulaţie în timpul nopţii pe un sector al DN1, până duminică dimineaţa
Restricţii de circulaţie în timpul nopţii pe un sector al DN1, până duminică dimineaţa
Traficul rutier va fi restricţionat pe timpul nopţii, în perioada 29 - 31 martie, pe un sector al DN 1, pentru executarea ...