Medicamente românești, din Germania până în Vietnam. Antibiotice Iași își extinde exporturile după primele trei luni din 2025

Anitbiotice Iași (simbol bursier ATB), singurul producător de medicamente controlat de stat, anunță că și-a cresciut exporturile până la 15 milioane de euro, după primele trei luni ale acestui an. Compania liustată la BVB și-a anunțat rezultatele financiare pentru primul trimestru.
Şerban Buşcu - mie, 14 mai 2025, 09:38
Medicamente românești, din Germania până în Vietnam. Antibiotice Iași își extinde exporturile după primele trei luni din 2025

„În principal, creșterea a fost susținută de extinderea prezenței în Europa cu produse finite, în concordanță cu obiectivele planului de afaceri, ceea ce conferă companiei perspective importante de dezvoltare. Antibiotice a continuat negocierile comerciale în Germania, Italia, Spania, Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia pentru demararea vânzărilor produselor autorizate, precum și pentru stabilirea portofoliilor vizate pentru înregistrare în perioada următoare.”, transmite ATB.

Conform sursei citate, în Germania, una dintre cele mai mari piețe din Europa, a fost încheiat un contract de distribuție pentru două produse injectabile, cu primele livrări planificate pentru trimestrul patru al anului curent. De asemenea, s-au inițiat discuțiii avansate pentru demararea înregistrării unui portofoliu de produse topice.

În Italia au fost adjudecate noi licitații pentru un produs injectabil din portofoliul companiei, care vor conduce la obținerea unei cote de piață de aprox. 40% în piața țintă pe moleculă. În Vietnam, compania a lansat patru noi produse cardiovasculare prin intermediul a doi noi parteneri locali. Pe segmentul substanțelor active, Antibiotice și-a menținut trendul de consolidare pe piața globală, cu livrări în peste 55 de țări. În perioada ianuarie–martie 2025, s-au înregistrat progrese în proiectele strategice din Europa, America de Nord și America Latină, confirmând premise solide pentru dezvoltarea pe aceste piețe.

Principalele rezultate economico-financiare din T1 2025:

  • Venituri totale: 180,03 milioane lei;
  • Profit brut: 35,34 milioane lei, echivalent cu o rentabilitate de 21,9%, în creștere cu 3% comparativ cu T1 2024;
  • Randament al afacerii (profit brut+ taxa claw-back) de 27,8%;
  • Lider valoric cu o cota de piață în spitale (produse generice OTC și Rx) de 13,6% (conform Cegedim, martie 2025);
  • Valoare medie a acțiunii: 2,3745 lei/acțiune.

Antibiotice ocupă locul 4 din 361 de companii active în România, în funcție de consum (număr de cutii), cu o cotă de piață de 4,5% pe segmentul medicamentelor generice cu și fără prescripție medicală. Este lider cantitativ pentru formele farmaceutice: unguente (19,7%), supozitoare și ovule (33,4%) și pulberi injectabile (60,2%), și deține locul 3 pe segmentul capsulelor (5,6%).

Mai multe produse în portofoliu

În primul trimestru, au fost lansate trei produse noi: un medicament cu prescripție pentru terapia de substituție hormonală și două suplimente alimentare, destinate sănătății femeii    aflate la menopauză și sănătății bărbatului, cu adresabilitate atât pe piața internă, cât și internațională.

În T1 2025, Antibiotice Iași a realizat investiții în valoare de 11,25 milioane lei, alocate conform planului anual de investiții, pentru consolidarea și modernizarea capacităților companiei.

Cea mai mare parte a investițiilor – 8,4 milioane lei – a fost direcționată către proiectele din cadrul programului InvestEU – Dezvoltare Strategică, și au vizat:

  • dezvoltarea portofoliului de produse prin investiții în cercetare-dezvoltare;
  • extinderea capacităților industriale, inclusiv avansarea lucrărilor la noua unitate pentru producerea, ambalarea și depozitarea produselor sterile.
    Depozitul de produs finit, investiție finalizată la sfârșitul anului trecut, a fost autorizat de ANMDMR, în perioada de referință.

Totodată, compania a continuat transformarea digitală prin implementarea sistemului ERP, modernizarea rețelelor informatice și consolidarea securității cibernetice.

Investițiile pentru consolidarea afacerii, în valoare de 3,2 milioane lei, au vizat modernizarea infrastructurii de utilități, adaptarea la cerințele de mediu, dotarea laboratoarelor de control al calității și retehnologizarea fluxurilor de fabricație.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Primul stadion exclusiv verde din România. Construcții Erbașu prezintă progresul lucrărilor la arena unui mare oraș din România
FOTO Primul stadion exclusiv verde din România. Construcții Erbașu prezintă progresul lucrărilor la arena unui mare ...
Lucrările la stadionul "Nicolae Dobrin" din Pitești avansează, potrivit informațiilor transmise de compania Construcții Erbașu. Acesta va fi prima arenă sportivă din România care va......
Mihai Alexandru Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cere explicații Guvernului Bolojan pentru întârzierile la plata fondurilor europene
Mihai Alexandru Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cere explicații Guvernului Bolojan ...
Mihai Alexandru Ghigiu, propus pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, anunță că va dispune ...
Tranzacție gigant în aviație: Turkish Airlines cumpără peste 300 de motoare pentru noile sale aeronave Boeing 737 MAX
Tranzacție gigant în aviație: Turkish Airlines cumpără peste 300 de motoare pentru noile sale aeronave Boeing 737 MAX
Turkish Airlines (THY) a semnat un memorandum de înțelegere cu producătorul de motoare de aviație CFM International pentru ...
Val de furie într-o capitală din UE: Criza imobiliară și inflația au scos zeci de mii de oameni în stradă la Lisabona
Val de furie într-o capitală din UE: Criza imobiliară și inflația au scos zeci de mii de oameni în stradă la Lisabona
Zeci de mii de persoane au protestat în centrul Lisabonei față de creșterea costului vieții și agravarea crizei locuințelor ...