Medicii de familie vor fi obligaţi să ofere servicii de vaccinare, spune Streinu-Cercel

Noul cadru legislativ din domeniul medical va prevede ca medicii de familie să furnizeze obligatoriu servicii de vaccinare, a declarat marţi preşedintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel, la conferinţa "Sănătatea - o componentă socială care a devenit domeniu de siguranţă naţională", organizată de cursdeguvernare.ro.
AGERPRES - mar, 08 apr. 2025, 14:55
Medicii de familie vor fi obligaţi să ofere servicii de vaccinare, spune Streinu-Cercel

„În noul cadru legislativ vaccinarea va fi obligatorie pentru toţi medicii de familie. În momentul de faţă sunt medici de familie care nu au contract cu casa şi capitole de vaccinare, ceea ce este impardonabil. Ea va deveni o obligativitate”, a spus Adrian Streinu-Cercel.

Potrivit acestuia, scăderea ratei de vaccinare s-a înregistrat nu numai în România, ci şi la nivel internaţional, scrie Agerpres.

„Am avut o experienţă cât se poate de neplăcută cu HPV (n.r. vaccinarea HPV). (…) A fost un fiasco. (…) Acum campania de HPV a început să meargă foarte bine. Este şi compensat şi încercăm să mai extindem compensarea până la vârsta de 26 de ani. Este valabilă şi pentru fetiţe şi pentru băieţi. (…) Dacă le spunem cât se poate de clar că dacă nu îţi vaccinezi copilul şi copilul dezvoltă boala, atunci tu trebuie să îi plăteşti spitalizarea, atunci cred că se schimbă puţin datele problemei. Dacă îi spunem că dacă nu vii la controale repetate şi te cheamă să îţi faci control regulat şi nu vii…îţi pierzi asigurarea de sănătate şi te pune la plată. (…) În Germania dacă nu te duci să îţi faci controlul, ai o problemă”, a explicat Streinu-Cercel la evenimentul organizat de cursdeguvernare.ro.

Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, Adrian Marinescu, a spus că un medic nu poate fi antivaccinist.

„Am constatat, spre suprinderea mea, în ultimele întâlniri care au fost cu medici, că nu toţi gândeau aşa, o minoritate, unii m-au speriat. Aveau o abordare mai mult decât cetăţeanul care este antivaccinist. (…) Nu poţi să fii medic antivaccinist. Înseamnă că nu eşti medic şi nu ar trebui să ai drept de liberă practică”, a arătat medicul.

Te-ar mai putea interesa și
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi, înainte de contestaţii, a anunţat, marţi, ministrul......
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval ...
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut ...