Medicii din străinătate sunt invitaţi să acopere deficitul din spitalele româneşti

17 07. 2012
spital_63106100

“Am avut solicitări ale medicilor din SUA, Israel, Canada de a profesa în sistemul sanitar românesc, dar legislaţia actuală nu ne permite angajarea acestora. Suntem conştienţi că nu putem stopa libera circulaţie a personalului medical, fenomen care se înregistrează la nivel global şi degeaba deblocăm posturi în sistem dacă nu are cine să le ocupe. Din această cauză încercăm flexibilizarea legislaţiei şi căutăm soluţii pentru diminuarea deficitului de personal. Considerăm că această măsură, împreună cu cea în care lăsăm spitalelor posibilitatea de autoguvernare şi retribuire a cadrelor medicale în funcţie de competenţă pot duce la diminuarea acestui fenomen”, a declarat ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi.

Criteriile în funcţie de care vor fi acceptaţi medicii străini să lucreze în România vor fi stabilite în legislaţia secundară. Normele vor fi elaborate de Ministerul Sănătăţii în colaborare cu reprezentanţii Colegiului Medicilor.

Potrivit unei analize pe care am realizat-o în 2010, am estimat că dacă se păstrează ritmul intrărilor şi ieşirilor din sistemul medical românesc din ultimii ani, în 10 ani România rămâne fără medici.