Medicii se reunesc luni pentru a evalua starea de sănătate a lui Fico şi eventualul transfer la Bratislava – presă

Medicii slovaci se vor reuni luni pentru a evalua starea de sănătate a premierului Robert Fico şi a discuta posibilitatea de a-l transporta de la spitalul din Banska Bystrica, unde este internat în prezent după ce a fost împuşcat, în capitala Bratislava, a relatat vineri presa locală, citată de Reuters.
AGERPRES - vin, 17 mai 2024, 10:40
Medicii se reunesc luni pentru a evalua starea de sănătate a lui Fico şi eventualul transfer la Bratislava - presă

„Starea (de sănătate a lui Fico) s-a stabilizat, dar continuă să fie gravă”, a transmis vineri postul TA3, citat de EFE.

Deşi informaţia nu a fost confirmată de echipa medicală, se speculează că premierul ar putea suferi o nouă operaţie la şold, Fico a suferit în trecut de insuficienţă cardiacă, pentru care primea tratament medicamentos, scrie EFE.

Starea de sănătate a lui Fico este stabilă, dar gravă şi a putut vorbi puţin, a declarat joi preşedintele ales al ţării, Peter Pellegrini, la o zi după tentativa de asasinare asupra premierului, care a trimis unde de şoc în întreaga Europă.

Presa locală a informat că luni se va reuni un consiliu medical pentru a-i evalua starea de sănătate şi a decide dacă ar putea fi transportat din oraşul Banska Bystrica (centru) la Bratislava. Site-ul de ştiri aktuality.sk a atribuit aceste informaţii unui director de spital.

Spitalul din Banska Bystrica nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii a Reuters.

Atacul a fost prima tentativă majoră de asasinat asupra unui lider politic european de peste 20 de ani şi a atras condamnări internaţionale. Analişti politici şi parlamentari spun că a scos la iveală un climat politic din ce în ce mai febril şi polarizat atât în Slovacia, cât şi în întreaga Europă.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...