MedLife preia controlul asupra Ghencea Medical Center

MedLife, liderul pieţei de servicii medicale private din România, a anunţat achiziţionarea pachetului de 90% de acţiuni ale firmei Ghencea Medical Center din Bucureşti, furnizor privat cu peste 25 de specialităţi medicale, aflat în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.
Cristina Şomănescu - mie, 21 feb. 2018, 07:23
MedLife preia controlul asupra Ghencea Medical Center

Ghencea Medical Center, prezent de 10 ani pe piaţă, are două clinici, în Bucureşti şi Măgurele, cu 135 de angajaţi. Centrul medical are peste 25 de specialităţi printre care: medicină de familie, pediatrie, reumatologie, gastroenterologie, neurologie, cardiologie, psihiatrie, urologie, dermatologie şi ORL. De asemenea, Ghencea Medical Center oferă pacienţilor investigații de laborator și imagistică, tratament specializat în recuperare medicală, dar şi de medicină alternativă.

Furnizorul de servicii medicale are contract cu CASMB.

Ghencea Medical Center a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 8,7 milioane de lei, cu peste 7% mai mare decât în 2016. Pentru anul acesta, centrul medical mizează pe o creştere a afacerilor cu 20% faţă de nivelul din 2017. Furnizorul de servicii medicale a încheiat anul 2016 cu afaceri nete de 8,07 milioane lei, cu aproape 18% mai mari decât în 2015, şi cu profit net de peste 26.000 de lei, după ce în anul 2015 raportase o pierdere netă de peste 276.000 lei, conform bilanţurilor disponibile pe mfinante.ro.

“Continuăm demersurile de extindere și dezvoltare a companiei și anunțăm prima achiziție a anului 2018, un furnizor de servicii medicale cu activitate principală în București, care are o structură de business bine închegată, cu rezultate remarcabile și un potențial mare de creștere și dezvoltare. Conform politicii noastre în ceea ce privește companiile achiziționate, acţionarii actuali vor rămâne alături de noi și vor continua să asigure managementul companiei, MedLife având la activ poate cea mai vastă experiență în ceea ce privește buna colaborare cu antreprenorii medici. În același timp, această tranzacție este primul pas în dezvoltarea prin achiziții a rețelei medium cost a companiei ce funcționează sub brandurile Anima și Sfânta Maria”, a declarat Mihai Marcu, Preşedinte și CEO al MedLife.

“Parteneriatul cu MedLife reprezintă o oportunitate foarte mare de dezvoltare pentru business-ul nostru. Pe de o parte, vom beneficia de know how în zona medicală și cea de management, iar pe de alta parte, vom oferi pacienților o mai bună asistență medicală atât din punct de vedere al diversificării serviciilor oferite, cât și al gradului de acoperire teritorială. În plus, datorită acestui parteneriat, vom reuși să închidem cercul serviciilor oferite, astfel pacienții care sunt consultați de medicii noştri de familie sau de specialitate vor putea continua traseul medical, având posibilitatea de a se interna pentru o intervenție chirugicală sau pentru o naștere în cadrul spitalelor MedLife. Este poate cel mai important beneficiu pe care îl putem aduce pacienților noștri, plătitori și abonați“, a declarat Gabriela Kubinschi, director general al Ghencea Medical Center.

MedLife a raportat pentru anul 2017 o cifră de afaceri consolidată pro-forma de peste 638 milioane de lei, cu 27% mai mare decât în 2016, şi un profit operaţional (EBITDA) ajustat pro-forma de 82,33 milioane de lei, cu peste 50% mai mare decât în 2016. Detalii despre acest subiect, într-un articol Economica pe care îl puteţi accesa aici. 

Obiectivele MedLife pentru 2018:

  • creşterea afacerilor cu peste 20% faţă de nivelul din 2017;
  • extinderea în afara ţării, în state cu care ne învecinăm: Bulgaria, Ungaria sau Serbia;
  • cumpărarea a şase instalaţii noi de RMN.

MedLife este cel mai mare furnizor de servicii private de sănătate din România. Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una dintre marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate.

Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere, administrată de Bursa de Valori București, categoria premium, şi au simbolul de tranzacționare ″M″.

Te-ar mai putea interesa și
George Zlati, avocat: Accesarea telefoanelor, a Facebook-ului partenerilor sau foștilor parteneri de viață e un fenomen răspândit în România, deși e o faptă penală
George Zlati, avocat: Accesarea telefoanelor, a Facebook-ului partenerilor sau foștilor parteneri de viață e un fenomen ...
Topul infracțiunilor informatice din România este condus de accesul ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare frauduloase. Totodată, accesarea laptopurilor, a......
Ministerul Finanțelor: A doua ediție din acest an a programului de tilturi de stat Fidelis a doborât trei recorduri
Ministerul Finanțelor: A doua ediție din acest an a programului de tilturi de stat Fidelis a doborât trei recorduri
Cea de-a doua ediţie din 2024 a programului de titluri de stat Fidelis a fost marcată de trei recorduri, respectiv cea ...
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de îngrijorare, inclusiv inflația
Șefa FMI Kristalina Georgieva: Economia mondială s-a dovedit surprinzător de rezilientă, dar există multe motive de ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a afirmat joi că economia mondială s-a dovedit ...
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Congresul SUA ia din nou în discuție interzicerea TikTok
Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite va examina din nou o propunere de lege ce prevede interzicerea TikTok în ţară ...