MedLife se extinde în Braşov, în urma unei investiţii de 1,3 mil. euro şi marchează o premieră: prima clinică deschisă în locul unui magazin Lidl

03 02. 2017
medlife_brasov_76803600

MedLife a anunţat astăzi, 3 februarie, că îşi consolidează prezenţa în Transilvania prin deschiderea unei policlinici şi a unui laborator.

Noua policlinică MedLife Braşov este situată în zona Gării, în locul unui magazin Lidl şi este deservită de o echipa medicală formată din 95 de medici şi personal de suport.

Aceasta este prima unitate medicală deschisă în locul unui magazin Lidl, au pentru ECONOMICA.NET oficialii companiei MedLife.

Compania a mai anunţat că spitalul MedLife Braşov se extinde cu 18 paturi, în regim de spitalizare de zi.

„În paralel cu această lansare s-a eliberat o parte din spitalul MedLife Braşov, care va cuprinde o nouă secţie spitalicească cu paturi, construcţia fiind în ideea eficientizării prin adăugarea de servicii spitaliceşti, pe lângă costurile fixe deja existente”, a declarat Mihai Marcu, preşedinte şi CEO al MedLife.

MedLife a intrat pe piaţa din Braşov în 2010, odată cu achiziţionarea grupului de firme PDR Braşov.

„Ne-am lansat pe piaţa din Brașov acum şapte ani, ca urmare a finalizării unei tranzacţii de preluare a Policlinicii de Diagnostic Rapid. Am continuat să investim, am crescut calitatea serviciilor și complexitatea actului medical, Braşovul devenind al doilea centru de business pentru MedLife. Vom continua să ne consolidăm poziţia la nivel naţional atât prin achiziţii, cât şi prin proiecte de tip greenfield”, a declarat Mihai Marcu.

Pe 20 ianuarie, compania a anunţat că intră în Dâmboviţa şi Ilfov prin achiziţionarea pachetului majoritar de 80% din Almina Trading SRL, companie prezentă cu opt centre medicale în aceste judeţe.

MedLife este cel mai mare furnizor de servicii private de sănătate din România.
Acţiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori Bucureşti, categoria premium, şi au simbolul de tranzacţionare ″M″.