Mega – fuziune de peste 3,1 miliarde de lei, între cele mai mari fonduri mutuale

15 06. 2012
bani_lei_21747600

Începând din 27 iunie, timp de 90 de zile vor mai fi permise doar răscumpărările integrale ale titlurilor celor două fonduri.

„În data fuziunii, respectiv 29.06.2012, va fi stabilită rata de conversie a unităților de fond, în funcție de valorile unitare ale activului net al BCR Monetar și al BCR Obligațiuni, calculate de Erste Asset Management (EAM) și certificate de Banca Comercială Română, în calitate de depozitar al activelor celor două fonduri“, se spune într-o notă a EAM.

Rezultatul fuziunii va fi un mega fond mutual, care va avea peste 40% din piaţă. Va  fi cel mai mare din România şi cel mai mare fond cu plasamente în instrumente cu venit fix (obligaţiuni) din oferta Grupului Erste, potrivit declaraţiei unui oficial al acestuia,  pentru ECONOMICA.NET.

În fapt, BCR Obligaţiuni, cu active de 1,51 miliarde de lei, va absorbi BCR Monetar, care are active de 1,67 miliarde de lei, pentru că autoritatea pieţei de capital, CNVM, nu mai acceptă denumirea unui fond ca „monetar“, decât dacă portofoliul fondului respectiv se înacadrează în anumite condiţii.

De la 1 iulie, un fond denumit „monetar“, nu va mai putea avea o maturitate medie a activelor sale mai mare de 6 luni. Altfel spus nu va mai putea face plasamente în obligaţiuni cu termene de scadenţă prea mari.

Erste Asset Management România (EAM) urmează să înfiinţeze un alt fond monetar care să se limiteze la plasamente care să corespundă condiţiilor puse de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), şi să fructifice cererea de produse de investiţii cu gradul de risc cel mai mic.

Ca urmare a procesului de fuziune, nici un cost suplimentar nu este suportat de investitori.

 

articolul este în curs de completare