Mega Image a deschis al doilea concept store al reţelei în Bucureşti

Economica.net
09 10. 2013
mega_image_concept_store_13836700

Mega Image Piaţa Sudului este un concept de magazin lansat de retailer la începutul anului, cu o suprafaţă mai mare decât cea a supermarketurilor pe care le deţine şi o gama variată de produse.

Primul concept store Mega Image a fost deschis în ianuarie în Piaţa Gemeni din Bucureşti şi are o suprafaţă de 1.600 metri pătraţi.

La sfârşitul lunii septembrie, retailerul a mai lansat un concept de magazin – AB Cool Food – dedicat produselor congelate.

Fondat în 1995, Mega Image este cel mai mare lanţ de supermarketuri din România, care cuprinde 253 magazine în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Braşov, Târgovişte şi alte oraşe, sub mărcile Mega Image (152), Shop&Go (100) şi AB Cool Food (1).

Anul trecut, Mega Image a obţinut un profit de 3,5 ori mai mare decât în 2011, de 46,7 milioane lei (10,5 milioane euro), la o cifră de afaceri cu 44% mai ridicată, de 1,75 miliarde lei (394 milioane euro).