Mega Image se pregăteşte de proces cu Consiliul Concurenţei

06 11. 2014
mega_image_06079800

Grupul belgian de retail Delhaize, care operează sub brandul Mega Image cel mai mare lanţ de supermarketuri din România, este pregătit să apeleze la instanţa de judecată, în cazul în care Consiliul Concurenţei va decide să o amendeze, urmare a nerespectării legislaţiei antitrust din România. „Grupul crede că are argumente puternice ce îi va permite să combată bănuitele încălcări ale legii”, se arată în raportul financial al companiei aferent trimestrului 3. „În cazul în care Plenul Consiliului Concurenţei va decide impunerea unor sancţiuni, va comunica motivaţia şi valoarea amenzii în 30 de zile de la data deciziei. Plata oricărei amenzi se va face în decurs de 30 de zile de la comunicarea deciziei. Grupul are şansa de a face apel împotriva deciziei Consiliului Concurenţei, în faţa unei instanţe de judecată”, se detaliază în comunicat.

Investigaţii de cinci ani

Potrivit sursei citate, reprezentanţii Mega Image România, alături de alţi retaileri şi furnizori au fost nevoiţi să răspundă întrebărilor Consiliului Concurenţei încă din 2009, în legătură cu o posibilă încălcare a legislaţiei antitrust. „Chestionarele s-au concentrat asupra relaţiilor contractuale şi comerciale dintre retaileri şi furnizorii locali”, se mai spune în raportarea financiară. Reprezentanţii Delhaize Groupe mai spun că, în trimestrul trei al acestui an, compania a primit din partea Consiliului Concurenţei Raportul (la care părţile implicate sunt rugate să facă observaţii-n.red) potrivit căruia Autoritatea suspectează că mai mulţi retaileri, printre care şi Mega Image, au fost implicaţi în posibile încălcări ale legii concurenţei şi prin care se recomandă Plenului Consiliului Concurenţei să sancţioneze companiile implicate. Potrivit legislaţiei în vigoare, amenzile ce pot fi date în astfel de cazuri reprezintă un anumit procent din cifra de afaceri a companiei, procent ce depinde de gravitatea faptei.

Potrivit unor informaţii ECONOMICA.NET până la finele acestei luni este posibil ca Plenul Consiliului Concurenţei să comunice o decizie finală în ceea ce priveşte investigaţia privind piaţa de retai.

Amintim că instituţia a început investigaţia privind piaţa de retail în anul 2009, existând trei cercetări diferite la care s-a lucrat în acelaşi timp. Prima vizează societăţile membre ale grupului Metro – Metro Cash & Carry Romania, real, -Hypermarket Romania (preluat de grupul francez Auchan), MGB Metro Buying Group – şi furnizorii acestora. Cea de-a doua investigaţie are în vedere societăţile grupului Rewe (Selgros Cash & Carry SRL şi Billa Romania), în timp ce a treia şi a patra privesc societăţile Mega Image, CDE Interex şi furnizorii acestora.

Rezultate financiare în creştere

Delhaize Group a raportat pentru primele nouă luni ale anului în curs o creştere organică a venituri de 3,3% comparativ cu perioada similară a anului tercut, până la 15,8 miliarde de euro.Profitul operaţional al Grupului s-a cifrat la 192 de milioane de euro.

Grupul Delhaize este prezent în şapte ţări şi 3 continente.La finele trimestrului trei, compania opera 3.386 de magazine. În 2013, grupul a raportat venituri de 20,9 miliarde de euro şi un profit net de 179 de milioane de euro.