Mercedes suferă. Vânzările au scăzut în 2024, în special pe segmentul maşinilor electrice

Grupul Mercedes-Benz a anunțat vânzări cumulate ale diviziile Cars (autoturisme) și Vans (furgonete) de 2.389.000 de unități în 2024, în scădere cu 4% față de același indicator din 2023.
Robert Stan - vin, 10 ian. 2025, 13:28
Mercedes suferă. Vânzările au scăzut în 2024, în special pe segmentul maşinilor electrice

Raportul preliminar al vânzărilor grupului Mercedes-Benz arată că, în ciuda unui trimestru patru cu vânzări în creștere de 5%, până la 625.800 de unități, în întregul an 2024 a reușit să comercializeze doar 2.389.000 de autoturisme și vehicule comerciale ușoare, valoare corespunzătoare unui declin anual cu 4%.

Această scădere a vânzărilor a avut loc într-un context dificil pentru industria auto, cu un an 2024 marcat de scăderea cererii într-o economie slabă, în special pe piața cheie din China.

„În 2024, Mercedes-Benz a demonstrat încă o dată puterea mărcii noastre și profunzimea ofertei de produse. Acest lucru a culminat cu vânzările puternice ale vehiculelor noastre «Top-End» și «Core» în trimestrul al patrulea. Continuăm să ne consolidăm constant portofoliul cu cea mai mare ofensivă de produse din istoria companiei noastre, începând din acest an cu noul CLA”, a declarat Ola Källenius, președinte al Consiliului de administrație al Mercedes-Benz Group AG.

Vânzările de autoturisme Mercedes-Benz au atins la finalul lui 2024 1.983.400 unități, valoare cu 3% mai mică decât cea înregistrată la sfârșitul lui 2023. Din totalul anului trecut 185.100 au fost mașini complet electrice, în scădere cu nu mai puțin de 23% față de rezultatul din 2023.

Raportul Mercedes-Benz arată și că vânzările de vehicule de top (Top-End) pentru întregul an au fost sub nivelul din 2023, ajungând la 281.500 de unități, afectate în principal de condițiile de piață din China, de schimbările gamei și de cererea slabă de vehicule electrice. Clasa S a rămas lider incontestabil în segmentul său, cu o cotă de piață de aproximativ 50% în toate regiunile cheie.

Vânzările segmentului de volum (Core) au crescut cu 6%, ajungând la 1.167.100 vehicule în 2024, datorită cererii bune pentru Clasa E și modelele GLC, iar cele de mașini „Entry” au scăzut cu 14% până la doar 534.800 unități.

„Am încheiat anul cu un trimestru cu vânzări puternice, în special cu vehiculele noastre Top-End și, mai ales, cu Clasa G. Vreau să le mulțumesc în mod explicit clienților noștri pentru încrederea și loialitatea lor continuă în marca noastră și aștept cu nerăbdare premiera mondială a noilor modele CLA cu tehnologie de ultimă oră și design uimitor”, a declarat Britta Seeger, membră a Consiliului de administrație al Mercedes-Benz Group AG care supervizează activitățile de vânzări și marketing.

În cazul diviziei de vehicule comerciale ușoare (Vans), Mercedes-Benz a înregistrat în 2024 vânzări în scădere cu 9%, până la 405.600 de unități. Dintre acestea 19.500 au fost mașini complet electrice.

Te-ar mai putea interesa și
Partidul de extremă dreapta AfD a obținut o victorie istorică în Saxonia-Anhalt și revendică guvernarea în landul german. Ce spun primele exit-poll-uri
Partidul de extremă dreapta AfD a obținut o victorie istorică în Saxonia-Anhalt și revendică guvernarea în landul ...
AfD și-a dublat scorul obținut la ultimele alegeri în acest land, dar rămâne de văzut deocamdată dacă va reuși să formeze guvernul. Situația va fi mai clară după clarificarea......
Germania pregătește un scut anti-drone pentru orașele importante. Ce măsuri sunt luate
Germania pregătește un scut anti-drone pentru orașele importante. Ce măsuri sunt luate
Germania intenționează să creeze un scut amplu de protecție pentru a preveni atacuri precum tentativa eșuată asupra ...
Trei candidați pe un loc de practică la EGGER. Compania nu găsește suficienți specialiști tehnici. Ce le lipsește candidaților și ce ingineri sunt cel mai greu de găsit
Trei candidați pe un loc de practică la EGGER. Compania nu găsește suficienți specialiști tehnici. Ce le lipsește ...
Companiile industriale găsesc tot mai greu angajați, iar în cazul anumitor specializări profesioniștii cu experiență ...
ASF vrea să sprijine introducerea unor cursuri de FinTech şi finanţe digitale în curricula universitară
ASF vrea să sprijine introducerea unor cursuri de FinTech şi finanţe digitale în curricula universitară
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) intenţionează să dezvolte, în colaborare cu mediul academic, proiecte comune ...