Mercedes va investi 200 de milioane de euro pentru a produce baterii electrice în Polonia

Constructorul auto german Mercedes-Benz Cars, divizie a grupului Daimler, va produce la uzina sa de la Jawor (Polonia) baterii electrice destinate noilor tipuri de autovehicule, a declarat, marţi, premierul polonez Mateusz Morawiecki, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 22 ian. 2019, 12:14
Mercedes va investi 200 de milioane de euro pentru a produce baterii electrice în Polonia

Mercedes va investi 200 de milioane de euro în actuala sa uzină de la Jawor, astfel că vor fi create 300 de noi locuri de muncă.

„Suntem încântaţi că un investitor care a fost alături de noi de mai mulţi ani are din nou încredere în noi şi a decis să facă investiţii la Jawor”, a declarat Mateusz Morawiecki.

Oficialul a subliniat că această investiţie va creşte competitivitatea economiei poloneze, va aduce noi tehnologii şi va fi benefică pentru dezvoltarea electromobilităţii, pe care Guvernul de la Varşovia o susţine.

La rândul său, Markus Schafer, membru în Consiliul de Administraţie al Mercedes-Benz Cars, a declarat că, în urma acestei investiţii, uzina de la Jawor va fi o parte importantă din reţeaua de uzine pentru producţia de baterii electrice pe care Mercedes o pune la punct la nivel global.

Schafer a adăugat că Mercedes crede în viitorul electromobilităţii şi de aceea a decis să deschidă cea de-a noua uzină de baterii electrice.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...