Mercosur – UE ar trebui să implementeze acordul „cu forţa”, spune comisarul european pentru comerţ şi securitate economică

Uniunea Europeană ar trebui să fie pregătită să pună în aplicare în următoarele luni controversatul acord comercial cu blocul Mercosur din America de Sud, în pofida opoziţiei Franţei şi a acţiunii în justiţie, a afirmat vineri comisarul pentru comerţ şi securitate economică Maros Sefcovic, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 20 feb. 2026, 15:33
Mercosur - UE ar trebui să implementeze acordul

Acordul cu Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay ar putea elimina taxe vamale de aproximativ patru miliarde de euro la exporturile de mărfuri ale UE, fiind cel mai important acord de liber schimb al blocului comunitar în privinţa potenţialelor reduceri de tarife, scrie Agerpres
.

Semnat în ianuarie, după 25 de ani de negocieri, acordul are sprijinul puternic al Germaniei şi Spaniei, dar se confruntă cu opoziţia condusă de Franţa, pe fondul temerilor că majorarea importurilor de mărfuri ieftine, cum ar fi carnea de vită şi zahărul, i-ar afecta pe fermierii interni.

Luna trecută, Parlamentul European a decis prin vot să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru a verifica compatibilitatea cu dreptul comunitar a acordului comercial dintre UE şi blocul sud-american Mercosur, ceea ce poate amâna mult timp ratificarea acordului, posibil chiar şi până la doi ani. Dar preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a susţinut că o aplicare provizorie a acestui acord este posibilă din punct de vedere legal, chiar înaintea ratificării de către Parlamentul European.

Vineri, Sefcovic a sugerat că există o posibilitate. „Când partenerii noştri din Mercosur vor fi pregătiţi cu ratificarea, şi noi ar trebui să fim pregătiţi. Ne aşteptăm ca Argentina să fie prima care să-l ratifice. Cred că ei trec deja prin faza decisivă săptămâna aceasta”, le-a spus jurnaliştilor oficialul UE.

Sefcovic a explicat că oficialii Comisiei Europene discută cu cei din ţările Mercosur, cu statele membre UE şi cu europarlamentarii cum să procedeze şi a avertizat că întârzierile sunt costisitoare deoarece blocul comunitar caută să compenseze afacerile pierdute din cauza taxelor vamale americane şi să reducă dependenţa de China, în special pe segmentul mineralelor critice.
De asemenea, comisarul pentru comerţ a anunţat că va discuta cu miniştrii UE accelerarea implementărilor acordurilor de liber schimb.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...