Se scumpesc merele şi perele. Europa produce cu 20% mai puţin, în România cantităţile scad şi mai abrupt

Economica.net
20 08. 2019
150919153848_01_popular_fruits_apples_super_tease_07552000

Începând de luna aceasta, românii se pot aştepta la scumpiri importante, de până la 20%, atât la merele de producţie internă cât şi la cele de import, pe fondul producţiei europene slabe şi a stocurilor mici rămase din anul anterior, anunţă Comisia Europeană care citează date ale Asociaţiei mondiale a producătorilor de mere şi pere (WAPA). „Conform WAPA, noua producţie va fi cu 20% sub cea a anului anterior şi cu 11% sub media ultimilor cinci ani. În acest context, preţul mediu al merelor din noua producţie este de aşteptat să fie cu 20% mai mare faţă de media ultimilor cinci ani”, anunţă Comisia Europeană, potrivit căreia anul de marketing la mere începe la 1 august.

Conform sursei citate, încă mai sunt mere din producţia anterioară însă stocurile reprezintă doar 4,6% din producţia medie a unui an, astfel că nu influenzează preţul. „Campania care tocmai s-a încheiat s-a caracterizat prin preţuri medii, dar au existat diferenţe mari între statele memre. Spre exemplu, merele din Polonia, cel mai mare producător european, s-au vândut în iulie ieftin în comparaţie cu ultimii ani de marketing (0,1-0,2 eurocenţi kg,  cu 4% sub media ultimilor cinci ani), în timp ce în Franţa, al treilea cel mai mare producător, preţurile au fost de 0,9-1,1 eurocenţi kologramul”, anunţă analiştii europeni.

Preţul mediu în Europa a fost în iulie de 0,5 eurocenţi kilogramul. 

Pentru campania care acum a început, trebuie să ne uităm la doi factori extrem de importanţi pentru nivelul preţurilor şi veniturile fermierilor-cererea internă a UE şi dinamica statelor membre de a folosi oportunităţile de pe pieţele de export”, mai spune Comisia Europeană.

România va produce cu 25% mai puţin

WAPA estimează pentru Europa o producţie de aproximativ 10,5 milioane de tone, cu 20% mai mică decât anul trecut şi cu 9% sub media ultimilor trei ani. Dintre marii producători, Polonia ar putea pierde 44% din cantitate, ajungând la doar 2,7 milioane de tone, în timp ce cultivatorii italieni vor ajunge la o producţie totală de aproximativ 2,2 milioane de tone, cu 3% sub cea din 2018. Germania va produce sub pragul de 1 milion de tone, adică cu 17% mai puţin decât un an în urmă, în vreme ce Franţa va fi singurul mare producător pe plus, cu o producţie estimată la 1,6 milioane de tone (plus 12%).

România nu este printre marii producători europeni, producând în general sub 400.000 de tone de mere pe an. Penru anul acesta, WAPA estimează că producătorii români vor raporta în jur de 319.000 de tone, cu 25% mai puţin decâ în 2018 şi cu 3% sub media ultimilo trei ani.

Situaţia este similară şi la pere, producţia europeană fiind estimată la 2 milioane de tone, cu 14% sub producţia lui 2018. Pentru România prognoza indică un minus de 20%, până la 17.000 de tone.