„Merkel a aruncat Europa în recesiune!” Cine spune asta

Opoziţia germană o acuză pe Angela Merkel pentru cursul de austeritate impus la nivel european. Într-o declaraţie guvernamentală, şefa executivului german şi-a manifestat satisfacţia în urma compromisului privind supravegherea marilor bănci din zona euro.
Economica.net - J, 13 dec. 2012, 17:20

Cancelara anunţă stoparea temporară a procesului de extindere a Uniunii Europene şi înăsprirea viitoarelor negocieri de aderare.

În „punctele cheie” s-a impus poziţia Germaniei, a declarat Angela Merkel în faţa Bundestag-ului (parlamentului federal) vis-à-vis de compromisul miniştrilor europeni de finanţe privind supravegherea centralizată a unor bănci din zona euro.

Germania a pledat pentru supravegherea a circa 200 de bănci. Controlul îl va efectua Autoritatea Bancară Europeană, legată direct de Banca Centrală Europeană (BCE). Supravegherea vizează numai băncile cu un capital care depăşeşte un volum de 30 de miliarde de euro. Excluse sunt deocamdată băncile mai mici care vor fi supravegheate de autorităţile competente naţionale. Obiectivul acestei supravegheri a băncilor este de a frîna creşterea datoriilor statelor. În Germania vor fi supravegheate Deutsche Bank, Commerzbank şi banca DZ, cît şi băncile mari ale landurilor federale, scrie RFI Romania. 

În declaraţia guvernamentală a Angelei Merkel, decizia a fost calificată drept un pas curajos în vederea unor modificări în cadrul Uniunii Europene. Ea a subliniat că, de acum încolo, în UE centrul de greutate a politicii europene trebuie să fie consolidarea şi dezvoltarea uniunii economice şi monetare. Această chestiune se va afla şi-n centrul discuţiilor la reuniunea europeană care are loc astăzi la Bruxelles.

Cancelara a amintit, de asemenea, că în Parlamentul European s-au făcut progrese în ceea ce priveşte adoptarea unor regelementări care vizează impozitul pe tranzacţii financiare. Totodată, Merkel a lăudat reformele guvernului din Grecia în vederea depăşirii crizei în care se află această ţară. Următorul credit acordat Greciei se cifrează la 34,4 miliarde euro. În acest context, Merkel a spus că îşi poate imagina ajutoare financiare pentru alte ţări din zona euro, dacă ele impulsionează competiţia economică prin introducerea unor reforme. Aceste ajutoare, însă, trebuie să fie limitate. În acelaşi timp, Merkel s-a pronunţat categoric împotriva „socializării datoriilor” şi pentru consolidarea politicii de coordonare economică în cadrul UE. O problemă centrală care trebuie rezolvată este numărul ridicat de tineri fără loc de muncă.

Şefa executivului german a anunţat în declaraţia ei guvernamentală că, din cauza dificultăţilor în care se află, Uniunea Europenă nu va putea primi noi state în viitorul apropiat. Cu alte cuvinte, procesul de extindere va fi stopat după primirea Croaţiei, programată pentru 2013. În viitor, Uniunea Europeană va examina cu mai mare atenţie dacă statele candidate îndeplinesc toate criteriile de aderare, mai ales în domeniul economic, a adăugat Merkel. Doar astfel vor putea fi menţinute „valorile şi standardele” europene.

Angela Merkel s-a pronunţat şi pentru o politică de securitate comună, amintind de distincţia Uniunii cu Premiul Nobel pentru Pace. În opinia cancelarei, Premiul constituie o confirmare a politicii consecvente de pace şi libertate a Uniunii.

Opoziţia germană a criticat cu duritate politica europeană a guvernului federal. Liderul social-democraţilor, Sigmar Gabriel, i-a reproşat lui Merkel cursul de austeritate care a provocat recesiunea Europei.

Gabriel a mai spus că Merkel a încheiat cu Anglia un „pact faustic” pentru a bloca sumele necesare impulsionării economice. Din cauza aceasta, la nivel european au crescut şomajul şi volumul datoriilor. Ecologiştii s-au alăturat acestor critici, pledînd pentru mai multă justiţie socială la nivel european.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...