Merkel: Parisul şi Berlinul nu au divergenţe asupra austerităţii şi creşterii economice

Franţa şi Germania nu au divergenţe cu privire la necesitatea susţinerii creşterii economice în paralel cu reducerea deficitelor şi datoriilor publice, a declarat sâmbătă cancelarul german Angela Merkel, în cadrul summitului G8 de la Camp David (Maryland, în estul Statelor Unite), relatează AFP.
Economica.net - D, 20 mai 2012, 06:55
Merkel: Parisul şi Berlinul nu au divergenţe asupra austerităţii şi creşterii economice

„Franţa şi Germania nu au divergenţe asupra acestui punct, altfel nu ne-am fi putut pune de acord asupra comunicatului” publicat în cursul summitului organizat în reşedinţa preşedintelui american, a subliniat Merkel, citată într-un comunicat.

„Mesajul important de reţinut al summitului este că o consolidare a bugetelor şi creşterea (economică) sunt cele două feţe ale aceleiaşi medalii”, a apreciat şefa Guvernului german. Reprezentanţii celor opt ţări cele mai puternic industrializate şi Uniunii Europene (UE) „sunt întru totul de acord să spună că cele două lucruri sunt necesare: disciplina bugetară (…) şi, în acelaşi timp, eforturi în vederea creşterii” economice, a subliniat ea.

Liderii G8 şi-au proclamat sâmbătă „imperativul (…) încurajării creşterii (economice) şi creării de locuri de muncă” în paralel cu o redresare a conturilor publice, potrivit unui comunicat difuzat în cursul summitului. Ei au pledat, de asemenea, pentru menţinerea Greciei în zona euro, în pofida incertitudinii care prevalează odată cu apropierea alegerilor legislative programate pe 17 iunie în această ţară.

Merkel a anunţat că toţi participanţii la summitul de sâmbătă „vor ca Grecia să rămână în zona euro, cu condiţia ca Grecia să respecte angajamentele pe care şi le-a asumat” în materie de redresare a conturilor publice.

Te-ar mai putea interesa și
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de anul trecut amânarea punerii în practică a sistemului european de......
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a ...
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Parcul fotovoltaic Iratoșu din județul Arad, de 58 MWp, a primit finanțare de la Raifffesen Bank International, potrivit ...