Merkel şi-a demis ministrul Mediului după ce partidul ei a pierdut unele alegeri regionale

Cancelarul german, Angela Merkel, a destituit miercuri pe ministrul Mediului, Norbert Rottgen, după trei zile de la îngrângerea istorică a partidului conservator (CDU) din cadrul unor alegeri regionale majore unde se afla primul pe listele partidului, relatează AFP.
Economica.net - J, 17 mai 2012, 07:04
Merkel şi-a demis ministrul Mediului după ce partidul ei a pierdut unele alegeri regionale

„Am propus preşedintelui să îl destituie pe Norbert Rottgen din funcţiile sale” de ministru al Mediului, a declarat cancelarul în timpul unei scurte alocuţiuni.

Rottgen a fost în fruntea listei partidului CDU la alegerile de duminică din Renania de Nord Westafalia, regiunea cu cea mai mare populaţie din Germania. Partidul cancelarului a înregistrat cel mai mic scor din istoria acestei regiuni, strângând doar 26,3 la sută dintre voturi, cu mult în urma social-democraţilor din SPD, care au obţinut 39,1 la sută din voturi.

Angela Merkel a anunţat că unul dintre apropiaţii ei, Peter Altmaier, unul dintre liderii grupului parlamentar conservator, va fi noul ministru al Mediului.

Aceasta este o funcţie importantă în cadrul Guvernului german. Ministrul Mediului are responsabilitatea, printre altele, împreună cu ministrul Economiei, de a asigura tranziţia energetică a ţării în încercarea de a renunţa la nuclearitate până în 2022, decizie luată în martie 2011, după catastrofa de la centrala nucleară Fukushima, din Japonia.

Te-ar mai putea interesa și
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de anul trecut amânarea punerii în practică a sistemului european de......
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a ...
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Parcul fotovoltaic Iratoșu din județul Arad, de 58 MWp, a primit finanțare de la Raifffesen Bank International, potrivit ...