Merkel şi Hollande, pe poziţii divergente. Uniunea bancară pare că va întârzia

Lupta anticriză din Europa este împiedicată din nou de divergenţele dintre liderii europeni, întâlnirea din weekend dintre cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande subliniind neînţelegeri în privniţa "uniunii bancare", Greciei şi situaţiei din Spania şi Italia.
Economica.net - lun, 24 sept. 2012, 07:43
Merkel şi Hollande, pe poziţii divergente. Uniunea bancară pare că va întârzia

Întrevederea dintre Merkel şi Hollande a readus în prim plan neînţelegerile dintre Germania şi Franţa, cei doi lideri exprimând puncte de vedere contradictorii privind termenele din planul de introducere a supraveghetorului bancar unic la nivelul zonei euro, transmite Bloomberg.

Merkel a respins apelul lui Hollande pentru o implementare cât mai urgentă a uniunii bancare, proiect prezentat în urmă cu aproape două săptămâni de Comisia Europeană, care prevede că BCE va deveni instituţia unică de supraveghere bancară în zona euro, dar şi în statele UE din afara spaţiului euro care solicită să adere la sistem.

„Pieţele financiare urmăresc Europa şi vor să vadă rezultate. Cu toate acestea, măsurile trebuie să fie luate în mod riguros, trebuie să fie de calitate. Vom vedea apoi cât durează”, a afirmat Merkel la întâlnirea de sâmbătă de la Ludwigsburg, Germania, unde cei doi lideri au marcat aniversarea reconcilierii celor două state după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Bursele au crescut puternic în luna septembrie, datorită planului prezentat de Banca Centrală Europeană privind reducerea costurilor de finanţare ale Spaniei şi Italiei, însă timpul câştigat de liderii europeni va fi cu siguranţă scurt, deoarece relaxarea temporară a presiunilor din pieţe s-ar putea răsturna la primul semn că politicienii „se complac”.

Divergenţele privind uniunea bancară ar putea întârzia implementarea proiectului până anul viitor, accentuând turbulenţele de pe pieţe.

„Factorii de decizie din Europa dau impresia că se complac. Un argument în acest sens este neînţelegerea dintre diferitele guverne privind detaliile uniunii bancare, care rămâne un proiect de importanţă crucială pentru a rupe spirala datoriilor dintre bănci şi statele aflate în dificultate”, comentează economistul şef al Morgan Stanley Joachim Fels, citat de Bloomberg.

Moneda euro s-a depreciat săptămâna trecută faţă de dolar cu 1,1%, la 1,298 dolari pe euro, după ce a crescut în prima jumătate a lunii septembrie cu peste 4% datorită planului BCE şi avizării fondului de urgenţă al zonei euro de către Curtea Constituţională Federală a Germaniei.

Întrebată despre relaţia cu Hollande, Merkel a descris-o drept „prietenească”. Hollande s-a ferit de o întrebare privind relaţiile strânse dintre cancelarul german şi fostul lider francez Nicolas Sarkozy, care au condus la alintarea celor doi şefi de stat cu apelativul „Merkozy”. Preşedintele franceza a refuzat să binecuvânteze echivalentul „Merkhollande” propus de presă.

„Nu este nevoie să ne combinăm numele pentru a boteza politici europene”, a spus liderul de la Paris.

Divergenţele din interiorul zonei euro vizează şi condiţiile ataşate unor eventuale programe de finanţare externă pentru statele aflate în dificultate. Germania nu doreşte încheierea unui astfel de acord în cadrul Spaniei, considerând că linia de finanţare de 100 miliarde euro acordată în această vară guvernului de la Madrid pentru recapitalizarea băncilor este suficientă. Totodată, premierul spaniol Mariano Rajoy încearcă să se ferească de încheierea unui program de finanţare care să presupună cedarea parţială a suveranităţii fiscale şi economice către Bruxelles sau FMI.

Costurile de finanţare ale Spaniei şi Italiei au scăzut în ultima perioadă datorită măsurilor anticriză decisive prezentate de UE, însă întârzierea implementării diferitelor proiecte, de la uniunea bancară la planul de intervenţie al BCE, ar putea împinge din nou dobânzile pe un trend ascendent, determinând Madridul, poate şi Roma, să ceară sprijin internaţional.

În Grecia, un alt punct sensibil al crizei din zoan euro, guvernul şi misiunea inspectorilor Comisiei Europene, FMI şi BCE au suspendat timp de o săptămână negocierile privind programul de finanţare al ţării. Cabinetul condus de premierul Antonis Samaras încearcă să găsească măsuri pentru redicerea deficitului bugetar cu 11,5 miliarde euro în 2013 şi 2014, creditorii externi respingând în ultimele săptămâni mai multe propuneri în acest sens din partea politicienilor eleni.

Te-ar mai putea interesa și
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susţine că discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor este una necesară acum, nu peste ani. ...
Milionarul din Harghita, care are una dintre cele mai mari companii de construcții din Ungaria, a cerut falimentul după ce noul guvern a refuzat să cumpere un proiect imobiliar
Milionarul din Harghita, care are una dintre cele mai mari companii de construcții din Ungaria, a cerut falimentul după ...
Attila Balázs, propritarul unui dintre cei mai mari constructori din Ungaria și unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri ...
Trump promite un ordin legal pentru a desfiinţa „monopolul urât” din procesarea alimentelor
Trump promite un ordin legal pentru a desfiinţa „monopolul urât” din procesarea alimentelor
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că pregăteşte un ordin legal care să le ofere fermierilor şi crescătorilor ...
Un colier din diamante şi peste 600 de pietre preţioase a fost furat dintr-un muzeu din Viena
Un colier din diamante şi peste 600 de pietre preţioase a fost furat dintr-un muzeu din Viena
Un colier Van Cleef & Arpels, realizat din diamante montate pe platină, având peste 200 de carate şi compus din 673 de ...