Merkel şi Monti, satisfăcuţi de progresele Italiei în aplicarea reformelor

Economica.net
29 08. 2012
mario_monti_19171500

„Eforturile de consolidare şi agenda reformelor guvernului italian sunt impresionante. Personal, sunt convinsă că roadele acestor reforme vor veni”, a declarat Angela Merkel.

În timp ce Mario Monti a subliniat că pieţele financiare „încep să recunoască succesul” Romei în redresarea situaţiei sale bugetare, cancelarul german a calificat drept „un semnal de speranţă” emisiunea de obligaţiuni de marţi prin care Italia a strâns 3,75 miliarde de euro, suma maximă vizată, la dobânzi în scădere puternică.

În schimb, cei doi lideri au avut opinii divergente cu privire la acordarea unei licenţe bancare Mecanismului European de stabilitate (MES).

„Mario Draghi /preşedintele Băncii Centrale Europene – n.red./ a estimat că o licenţă bancară nu ar fi compatibilă cu tratatele europene, şi aceasta este şi convingerea mea”, a declarat dna Merkel.

Şeful guvernului italian a cerut însă ca această temă să nu fie „dramatizată”, observând că „astăzi anumite lucruri nu pot fi atinse, dar în alte condiţii, ar putea fi”, printr-o modificare a tratatelor europene