Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei

13 10. 2026
zaporojie 654389766767

Zelenski l-a informat pe Merz despre atacurile ruseşti asupra unor obiective civile şi instalaţii energetice ucrainene la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului german, Stefan Kornelius.

Merz a reafirmat solidaritatea Germaniei cu Ucraina, a precizat acesta, scrie Agerpres.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat duminică pe platforma sa Truth Social că Ucraina şi Rusia au convenit asupra unui armistiţiu energetic, cu aplicare „imediată”.

Cu toate acestea, autorităţile ucrainene au raportat ulterior atacuri punctuale asupra reţelei electrice din capitala Kiev şi din oraşul Harkov, în estul ţării.

Zelenski şi-a exprimat deschiderea faţă de această propunere, dar a subliniat că Rusia nu a răspuns încă la ea.

În mesajul său video zilnic adresat poporului ucrainean, Zelenski a declarat că a discutat cu Merz şi cu alţi lideri străini, inclusiv cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi cu premierul polonez Donald Tusk.

„Toată lumea are o poziţie absolut clară: Ucraina trebuie susţinută, iar Rusiei nu trebuie să i se ofere nicio şansă de a îngenunchea Ucraina şi Europa”, a declarat Zelenski.

El şi-a exprimat recunoştinţa pentru sprijinul deja acordat: „Cel mai important lucru este existenţa unor pachete de asistenţă care servesc apărării şi protecţiei noastre”, a spus Zelenski.

Preşedintele ucrainean a anunţat că a convenit asupra organizării unei reuniuni a consilierilor pentru securitate naţională în formatul E3-Ucraina, din care fac parte Germania, Regatul Unit şi Franţa.

„Am discutat, de asemenea, despre sprijinirea rezilienţei financiare a Ucrainei”, a scris el pe platforma X.

Zelenski a adăugat că Germania lucrează la organizarea unei reuniuni a „Coaliţiei Voinţei”, care reuneşte peste 30 de ţări.

„Mulţumesc, Friedrich! Mulţumesc, Germania!”, şi-a încheiat el postarea.