Messi a devenit cel mai bun marcator din istoria FC Barcelona

Economica.net
21 03. 2012
lionel_messi_79387000

Cu golul marcat în minutul 17, Messi a egalat recordul lui Cesar, de 232 de reuşite, iar apoi a înscris din nou, în minutul 68, când l-a depăşit pe fotbalistul care a evoluat la Barca în anii ’40-’50.

Messi are acum 53 de goluri în toate competiţiile.

El a avut nevoie de 314 partide pentru a egala recordul lui Cesar, care a marcat de 232 de ori în 354 de meciuri. Golurile se împart astfel: 152 în campionat, 19 în Cupa Spaniei, 49 în Liga Campionilor, 8 în Supercupa Spaniei, 1 în Supercupa Europei şi 4 la Campionatul Mondial al Cluburilor.

„Cesar Rodriguez este golgheterul din meciurile oficiale, dar recordul absolut îi aparţine lui Paulino Alcántara, ci 369 de goluri în 357 de partide oficiale şi amicale”, a anunţat FC Barcelona.