Meta Estate Trust își extinde investițiile în zona hotelieră și a cumpărat apartamente în cele două hoteluri de cinci stele la Poiana Brașov, Kempinski și Swissôtel

Meta Estate Trust își diversifică investițiile și mizează pe segmentul hotelier după investițiile în segmentul rezidențial.
Ion Dobreanu - D, 17 dec. 2023, 13:30
Meta Estate Trust își extinde investițiile în zona hotelieră și a cumpărat apartamente în cele două hoteluri de cinci stele la Poiana Brașov, Kempinski și Swissôtel

Într-un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), conducerea Meta Estate Trust informează că dezvoltatorul proiectului Neagoe Basarab din Poiana Braşov, în care compania a investit peste 1,595 milioane de euro, a încheiat un parteneriat cu unul dintre cele mai mari grupuri hoteliere din lume, Accor, pentru deschiderea  Swissôtel, începând cu anul 2024.

Hotelul va avea 114 camere şi apartamente, un centru spa, o sală de fitness şi un restaurant gourmet. Dezvoltarea hotelului este structurată în două faze, prima fiind programată pentru a fi inaugurată la sfârşitul lunii martie 2024.

Investiţia are un „yield” estimat de 10% şi face parte din linia de afaceri „Income recurring”, care presupune achiziţia de locuinţe, pentru a genera venituri din chirii, se arată în raportul Meta Estate Trust.

Recent, dezvoltatorul Rock Development Holding a semnat cu lanțul hotelier Kempinski pentru deschiderea unui hotel la Poiana Brașov.

„Împreună cu investiţia din Rock Mountain, investiţia în proiectul Neagoe Basarab, care va fi operat în regim hotelier de Accor, reprezintă încrederea noastră în dezvoltarea accelerată şi profesionistă a zonei Poiana Braşov, considerată cea mai renumită staţiune pentru sporturile de iarnă din România şi un important centru turistic internaţional. Vedem o mare oportunitate de diversificare a portofoliului nostru investiţional în industria ospitalieră. Rulajul investiţiilor realizat în primele trei trimestre ale anului a permis o rebalansare a portofoliului existent de investiţii prin reducerea poziţiei majoritare a liniei de afaceri Early stage, dezvoltarea liniei de afaceri Parteneriate cu dezvoltatorii şi lansarea primelor proiecte asociate liniei de afaceri Income recurring”, a declarat Alexandru Bonea, director general Meta Estate Trust.

În data de 21 septembrie 2023, conducerea Meta Estate Trust a informat piaţa despre acordarea unui împrumut în valoare de un milion de euro pentru dezvoltarea unui proiect de hotel şi apartamente turistice de lux amplasat în zona centrală a staţiunii Poiana Braşov, proiect dezvoltat de Rock Mountain.

„Categoria investiţională Income recurring sau Income producing assets conturată în cursul anului 2023 îşi propune să exploateze unităţile imobiliare cu scopul de a genera venituri recurente din chirii. De asemenea, această linie de afaceri permite societăţii să se adapteze la ciclurile de piaţă şi să mute activele din categoria Early stage care nu sunt vândute în timp util în categoria Income producing assets. La 30 septembrie 2023, în această categorie erau integrate proprietăţile imobiliare din proiectele The Level, Avrig şi Neagoe Basarab”, se menţionează în documentul transmis BVB.

Întregul complex turistic va fi administrat de către un operator hotelier de top la nivel mondial şi va include un proiect amplu, cu aproape 200 de unităţi la standarde internaţionale.

Te-ar mai putea interesa și
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
În lipsa unei piețe a asigurărilor de artă, muzeele și organizatorii de expoziții din România au trei opțiuni: să apeleze la asigurători străini, cu costuri ridicate, să organizeze......
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford continuă extinderea portofoliului comercial pentru SUV-ul compact Puma, cel mai bine vândut model al mărcii pe piața ...
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
Circa 30.000 de porci au murit ori au fost sacrificaţi în ultimele săptămâni în Serbia, după apariţia a numeroase ...
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al Parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul ...