METAMINDS, companie românească de tehnologie, estimează o cifră de afaceri de circa 35 milioane euro pentru 2022

METAMINDS, companie românească specializată în orchestrarea şi integrarea de arhitecturi IT complexe la cheie şi personalizate, pentru organizaţii publice şi private din sectoare strategice, precum şi a soluţiilor de securitate cibernetică asociate, confirmă rezultate financiare în creştere pe fondul unui context internaţional volatil.
Lidia Neagu - mie, 14 sept. 2022, 20:00
METAMINDS, companie românească de tehnologie, estimează o cifră de afaceri de circa 35 milioane euro pentru 2022

Compania estimează o cifră de afaceri pentru 2022 de aproximativ 35 de milioane de euro. Valoarea totală a contractelor semnate în 2022 până la această dată se ridică la nivelul a peste 40 milioane de euro, cu perspective optimiste de a înregistra o creştere până la finalul anului. De asemenea, estimează şi în acest an o marjă de profit care urmează creşterea anilor precedenţi.

„În ciuda unui context general destul de complex şi volatil, METAMINDS continuă să fie foarte bine poziţionată pentru a răspunde competent nevoilor din piaţă. Ne menţinem obiectivele de creştere constantă şi organică, cu rezultate confirmate de partenerii noştri de tehnologie. Continuăm să creştem echipa, consolidând zona de competenţe actuale, şi investim în dezvoltarea competenţelor complementare din portofoliul nostru de soluţii, în linie cu evoluţiile actuale şi viitoare din industrie la nivel mondial”, a declarat Andrei Cruceru, CEO METAMINDS.

Proiectele în sectorul public în 2022 au fost reluate într-un ritm accelerat, ca urmare a deblocării crizei politice ce a suspendat sau amânat mare pare a proiectelor demarate în 2021. De asemenea, există în prezent oportunitatea accesării de proiecte publice dedicate transformării digitale/digitalizării administraţiei publice, centrale şi locale, pe filiera programelor şi investiţiilor europene dedicate acestui sector. Totodată, intensificarea tiparului de lucru la distanţă în cazul multor companii în relaţia cu angajaţii generează o nevoie mai mare de servicii specializate şi un nivel de complexitate crescut în zona securizării şi rezilienţei cibernetice a infrastructurilor şi serviciilor digitale.

În 2022, piaţa s-a confruntat cu o rată de schimb USD/EUR defavorabilă monedei naţionale şi cunoscut o creştere pronunţată şi continuă a preţurilor de achiziţie, pe fondul scumpirilor generalizate la nivel global (logistică, combustibil, energie, etc.).

Termenele de livrare au fost foarte mult întârziate – cu până la 9 luni – pe fondul crizei globale la nivelul lanţului de aprovizionare cauzată de pandemia COVID-19. În plus, atacurile cibernetice s-au intensificat în urma declanşării conflictului dintre Rusia şi Ucraina, cu consecinţe economice şi politice la nivel global. Situaţia impune o reconsiderare a soluţiilor de rezilienţă cibernetică pentru infrastructuri cu valenţe critice pentru siguranţa naţională

 

Te-ar mai putea interesa și
SUA – Camera Reprezentanţilor din Congres aprobă permanentizarea orei de vară
SUA – Camera Reprezentanţilor din Congres aprobă permanentizarea orei de vară
Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA a votat marţi, cu sprijin din partea ambelor partide, un proiect de lege pentru permanentizarea orei de vară, transmite Anadolu....
FOTO Froo lansează primul magazin pe roți din România. Ideea pe care Dinu Patriciu a încercat-o în urmă cu 16 ani revine
FOTO Froo lansează primul magazin pe roți din România. Ideea pe care Dinu Patriciu a încercat-o în urmă cu 16 ani revine
Polonezii de la Zabka au lansat primul food truck Froo din România, în timp ce a ajuns la o rețea de 230 de magazine pe ...
Scandal în România – Percheziţii la Casa de Pensii Bucureşti. Fals în acte pentru ca sute de persoane să iasă fraudulos la pensie
Scandal în România – Percheziţii la Casa de Pensii Bucureşti. Fals în acte pentru ca sute de persoane să iasă ...
Procurorii DIICOT efectuează miercuri percheziţii în biroul unui funcţionar de la Casa de Pensii Bucureşti, acuzat că ...
Anunț de la Lidl pentru toți românii. Magazinele dau vouchere de 25 de lei
Anunț de la Lidl pentru toți românii. Magazinele dau vouchere de 25 de lei
Timp de patru zile, clienții magazinelor Lidl care returnează ambalaje SGR pot primi vouchere cadou de maximum 25 de lei. ...