Metro nu speră la creșterea profitului în 2012, din cauza încetinirii economiei mondiale

Metro AG, cel mai mare retailer din Germania, a avertizat că nu se aşteaptă la o creştere a câştigurilor în 2012 din cauza încetinirii economiei mondiale şi a costurilor legate de extinderea activităţii, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 20 mart. 2012, 21:59
Metro nu speră la creșterea profitului în 2012, din cauza încetinirii economiei mondiale

Vânzările ar putea creşte în 2012, dar profitul înainte de plata dobânzilor, impozitelor şi elementelor speciale nu va depăşi nivelul de 2,37 miliarde de euro (3,14 miliarde de dolari) înregistrat anul trecut, după ce în 2010 compania germană a înregistrat un profit de 2,42 miliarde de euro. Pentru 2013 Metro estimează că va înregistra o creştere a vânzărilor şi a câştigurilor, datorită redresării economiei mondiale.

Profitul net a scăzut în 2011, ajungând la 631 de milioane de euro, de la 850 milioane de euro, în timp ce analiştii se aşteptau la 865 milioane de euro.

„Condiţiile macroeconomice în multe state s-au înrăutăţit semnificativ comparativ cu 2010”, a declarat directorul executiv al Metro, Olaf Koch. De asemenea compania a fost afectată de criza datoriilor suverane, şomajul ridicat şi programele de austeritate din multe state europene, care au dus la declinul încrederii consumatorilor.

Metro Group este una dintre cele mai mari şi mai extinse companii de retail din lume. METRO Cash & Carry este prezentă în 31 ţări cu aproximativ 670 de magazine cash & carry, unde lucrează peste 100.000 de angajaţi.

METRO Cash & Carry s-a lansat oficial în România în luna octombrie 1996, când a deschis primul magazin din Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără 25 de centre de distribuţie amplasate în Bucureşti, în Braşov, Constanţa, Timişoara, Cluj, Bacău, Iaşi, Craiova, Baia Mare, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Sibiu, Suceava, Piteşti, Tg. Mureş, Arad şi Deva.

 

Te-ar mai putea interesa și
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) pentru sprijinirea și finanțarea IMM-urile, prin mecanismul de garantare a......
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Zece persoane aflate în evidența serviciilor de probațiune se află între absolvenții celei mai recente serii de cursuri ...