Metrorex: Automatele de vândut cartele vor fi modernizate, pentru a da rest la plata cu cash

Economica.net
27 05. 2016
avc1_39147100

„În cadrul proiectului „Modernizarea instalaţiilor pe magistralele 1, 2, 3 şi TL. Instalaţii control acces” pentru 41 de staţii, aflat în derulare şi care va fi finalizat la sfârşitul anului 2016, vor fi instalate 139 de automate noi de vândut cartele (AVC-uri) cu toate facilităţile de emitere carduri magnetice, reîncărcare carduri contactless, acordare de rest la plata cash şi plata cu card bancar, astfel încât fiecare acces din cele 41 de staţii să aibă în dotare minim 2 AVC-uri”, informează conducerea Metrorex.

De asemenea, din cele 37 de automate de vândut cartele actuale, 28 sunt functionale, iar 9 au intrat intr-un program de reparatii care se va finaliza la sfarsitul luni iunie din acest an, mai spun oficialii companiei de metrou.

Totodata, cele 37 AVC-uri existente vor fi modernizate, astfel incat vor da rest la plata cu cash si vor avea posibilitatea de a reincarca cardurile contactless.

Reprezentanţii Metrorex adaugă că de la cabinele de acces, legitimaţiile de călătorie pot fi achiziţionate zilnic în intervalul orar 06:00-22:00.

De asemenea, compania a semnat vineri un contract cu Banca Comercială Română care constă în servicii bancare aferente activităţii comerciale a societăţii, respectiv plata prin POS la casierii, automate de vândut cartele şi direct la aparatul de taxare cu card bancar contactless.

Astfel, începând cu luna iulie vor fi asigurate servicii de instalare a 47 terminale POS în casierii, 37 terminale POS la aparate de vândut cartele, 164 terminale POS pentru plata cu card contactless (instantpay) direct la aparatul de taxare.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a criticat faptul că în Bucureşti, deşi este capitală europeană, nu se poate călători ‘cinstit’ cu metroul după ora 22:00, deoarece casieriile de unde se pot achiziţiona cartele sunt închise.