Metrorex cumpără la anul 21 de trenuri pentru metroul de Drumul Taberei

Aceste garnituri vor rula pe tronsonul Drumul Taberei-Universitate. După ce vor fi finalizate lucrările la secţiunea Universitate-Pantelimon a Magistralei 5, încă 30 de trenuri vor mai fi achiziţionate
Florin Cojocaru - mar, 17 apr. 2012, 20:57
Metrorex cumpără la anul 21 de trenuri pentru metroul de Drumul Taberei

Regia de Transport Metrorex va organiza anul viitor o licitaţie pentru cumpărarea de 21 de garnituri de tren destinate primei secţiuni a Magistralei 5 Drumul Taberei-Eroilor. După finalizarea lucrărilor pe întreaga lungime a Magistralei 5, din Drumul Taberei până în Pantelimon, alte 30 de trenuri vor mai fi achiziţionate. „Suntem pregătiţi cu documentaţia tehnică, avem şi banii dintr-un credit BEI(Banca Europeană pentru Investiţii) putem să ţinem licitaţia în prima parte a anului viitor. Va fi cu participare internaţională”, spune directorul Metrorex Gheorghe Udrişte.

Recent, Metrorex a achiziţionat 16 trenuri spaniole CAF cu o valoare de 97 de milioane de euro care vor încloui garniturile uzate aflate acum în exploatare produse de Astra Arad.

Metrorex are o line de credit de 1,1 miliarde de euro de la BEI pentru extinderea reţelei de metrou bucureştene şi achiziţia de noi garnituri de tren. Doar Magistrala 5 are un cost de aproape 2 miliarde de euro care va fi suportat din împrumuturi externe şi fonduri de la buget.

Magistrala 5 va avea o lungime de 9,05 kilometri şi 14 staţiii, respectiv Ghencea, Prelungirea Ghencea, Râul Doamnei, Brancuşi, Romancierilor, Drumul Taberei, Drumul Taberei 34, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2, Haşdeu, Cişmigiu şi Universitate 2, iar de la Piaţa Universităţii va fi realizată o legatură cu cartierul Pantelimon.

Te-ar mai putea interesa și
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034, transmite Reuters, relatează Agerpres....
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de la statutul de prea mare pentru a fi lăsată să se prăbuşească la cel de prea mare pentru a fi salvată”
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de ...
Franţa riscă să intre într-o criză a datoriei publice şi ar putea deveni prea mare pentru ca Banca Centrală Europeană ...
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o ...