Metrorex: Imobilele din zona Eroilor sunt în siguranţă. Locatarii se pot muta săptămâna viitoare

Imobilele din zona Eroilor sunt în siguranţă atât din punct de vedere al stabilităţii terenului de sub clădire, cât şi din punct de vedere structural, iar locatarii se pot muta săptămâna viitoare, a anunţat, marţi, Metrorex, într-un comunicat de presă remis Agerpres.
Economica.net - mar, 16 feb. 2016, 14:37
Metrorex: Imobilele din zona Eroilor sunt în siguranţă. Locatarii se pot muta săptămâna viitoare

‘În data de 15 februarie 2016 a fost transmisă la Metrorex expertiza care a confirmat faptul ca imobilele sunt în siguranţă, atât din punct de vedere al stabilităţii terenului de sub clădire, cât şi din punct de vedere structural. Deşi clădirile nu au fost afectate în nici un fel ca urmare a evenimentului, pentru siguranţă s-au efectuat lucrări de consolidare a terenului de sub clădiri şi din jurul acestora’, se arată în document.

Din discuţiile purtate cu Constructorul, spune Metrorex, a rezultat că acesta s-a angajat să execute în locuinte lucrări de înlocuire a unor instalaţii, precum şi lucrări de vopsitorie, finisaje, etc. S-a stabilit de comun acord cu locatarii ca după finalizarea acestor lucrări, începând cu săptămâna viitoare aceştia să se poată muta în locuinţe.

‘Metrorex a manifestat o preocupare şi o implicare permanenta privind determinarea constructorului de a urgenta lucrările de consolidare. În acest sens Metrorex a iniţiat şi participat la şedinte de lucru cu constructorul, proiectantul, consultantul şi alţi specialişti (verificatori de proiecte, experţi) pentru a identifica măsurile necesare, care au fost implementate în regim de urgenţă reducând durata de executare a lucrărilor’, informează comunicatul citat.

Metrorex a contractat expertize de specialitate în construcţii hidrotehnice – expertize tehnice pentru stabilirea de soluţii de punere în siguranţă a construcţiilor (reţele) din zona afectată, geotehnică şi fundaţii – expertize geotehnice menite să determine cauzele care au favorizat producerea incidentului, precum şi soluţiile de punere în siguranţă şi consolidare a terenului din zona afectată, construcţii civile – expertize tehnice pentru stabilirea de soluţii de punere în siguranţă a clădirilor din zona afectată.

Pentru a se evita o nouă restricţionare a circulaţiei, Metrorex a solicitat ca în perioada în care circulaţia de pe bd. Eroilor este restricţionată să se realizeze şi accesul care subtraversează acest bulevard. Lucrările ar fi necesitat, conform graficului, o întrerupere a traficului de trei luni – perioadă prevăzută în proiect şi programată pentru luna mai 2016.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție-surpriză la Cluj-Napoca. Ce familie de milionari vrea să cumpere terenul de unde Emil Boc a alungat un proiect de 330 de milioane de euro
Tranzacție-surpriză la Cluj-Napoca. Ce familie de milionari vrea să cumpere terenul de unde Emil Boc a alungat un proiect ...
Familia Căpușan, care deține unul dintre cei mai cunoscuți dezvoltatori de pe plan local, sunt interesați să preia o parte din terenurile și clădirile Sanex, pretabile pentru proeicte......
Peste jumătate din vânzările platformei Trendyol sunt generate de comercianți români. 3.600 livrează și peste granițe
Peste jumătate din vânzările platformei Trendyol sunt generate de comercianți români. 3.600 livrează și peste granițe
Aproximativ 95% dintre cei 11.000 de comercianți români activi pe platforma Trendyol, marketplace-ul turcesc care a intrat ...
Orange România anunță o actualizare importantă a ofertei de roaming
Orange România anunță o actualizare importantă a ofertei de roaming
Orange Romania anunță o actualizare importantă a ofertei de roaming pentru destinațiile din afara Uniunii Europene (Rest ...
Bucureștiul fierbe. Temperaturi extreme până săptămâna viitoare – Cum va fi vremea în Capitală până la 1 iulie (prognoză ANM)
Bucureștiul fierbe. Temperaturi extreme până săptămâna viitoare – Cum va fi vremea în Capitală până la 1 ...
Vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă în Municipiul Bucureşti, cu valori termice maxime ce vor ajunge ...