Metrorex încasa de cinci ori mai mulți bani din penalitățile către Alstom decât din scumpirea cartelei de metrou – ministrul interimar al Transporturilor

Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor, a criticat miercuri conducerea Metrorex pentru neîncasarea penalităților de 60 de milioane de euro emise Alstom, din cauza întârzierilor în cadrul contractului pentru livrarea celor 13 trenuri de metrou destinate Magistralei 5. Pe de altă parte, reprezentanții Metrorex au declarat anterior că plata penalităților este disputată în instanță, presa relatând de altfel pe larg despre litigiile dintre administratorul metroului bucureștean și Alstom.
Anemona Andone - mie, 29 apr. 2026, 17:29
Metrorex încasa de cinci ori mai mulți bani din penalitățile către Alstom decât din scumpirea cartelei de metrou - ministrul interimar al Transporturilor

 

„La prima verificare am găsit 60 de milioane de euro, bani neîncasați din penalități care au fost date pentru întârzierea unui singur contract la Metrorex (cel cu trenurile Alstom – n.r.). A durat nouă luni, după această perioadă în care ar fi trebuit să se emită de a doua zi factura de penalități – până s-a emis factura. După ce s-a emis factura, nu s-a mai făcut niciun pas. Doar de aici sunt de cinci ori mai mulți bani decât s-ar fi obținut din creșterea acestui bilet”, a declarat miercuri ministrul interimar într-o conferință de presă.

Întrebat dacă știe de faptul că Metorex datorează la rândul său bani Alstom în cadrul contractului de mentenanță, Miruță a venit cu noi precizări.

„Am criticat Metrorex, că trebuia să facă toată diligențele pentru a-și urmări recuperarea unor bani, conform contractului. Dacă există din partea Metrorex întârzieri, acele întârzieri sunt de asemenea rezultate în urma unui contract, care trebuie plătite. Nu se scuză una pe cealaltă, fiecare având posibilitatea și obligația să respecte aceste înțelegeri”, a explicat Radu Miruță.

Potrivit lui, ministrul, directorul, Consiliul de Administrație nu au voie să accepte „închiderea ochilor” pentru neîncasarea a 60 de milioane de euro generați de obligația unui contract.

„Mai mult decât atât, observ o rea-voință. Faptul că această factură nu se emite de a doua zi – la Ministerul Apărării se pregătește cu o zi înainte – că nouă luni se tot tergiversează și după nouă luni este trimis. Acest raport al Corpului de Control a fost înaintat pe 29 ianuarie. Iar din 29 inauarie până în 29 aprilie nu s-a făcut nimic. Este o altă evidență a faptului că nu e preocupare pentru adunarea acestor bani.

Însă văd o grabă foarte mare în a spune că această irosire a banilor o lăsăm și o acceptăm și o compensăm prin creșterea prețului, tot pe oamenii care folosesc acest metrou, suportând oamenii creșterea acestui preț – neîndeplinirea obligațiilor legale de conducere a Metrorex. Este absurd”, a mai spus ministrul interimar de la Transporturi.

Acesta a mai indicat și alte surse de venituri care nu ar fi fost încasate de Metrorex, potrivit unui raport al Corpului de Control.

Miruță a mai anunțat și convocarea Consiliului de Administrație al Metrorex în vederea demiterii directorului general Mariana Miclăuș din cauza „neîndeplinirii indicatorilor de perfermanță”.

Metrorex: Plata penalităților este disputată în instanță

metrou

Reprezentanții Metrorex au declarat la începutul lunii aprilie pentru ECONOMICA.NET că valoarea penalităților imputate Alstom ajunsese la 62 de milioane de euro.

„Plata penalităților este disputată în instanță. Metrorex S. A. va căuta ca, prin aplicarea prevederilor contractuale și legale aplicabile, să obțină finalizarea obiectului contractului”, mai spuneau reprezentanții administratorului rețelei bucureștene de metrou.

13 trenuri de metrou Alstom pentru Magistrala 5

Trenurile de metrou care vor circula pe Magistrala 5  sunt aduse din Brazilia. Noile trenuri de metrou produse de Alstom pentru Magistrala 5 din București se află în teste, furnizorul având obligația să obțină agrementul tehnic feroviar pentru ca aceastea să fie puse în circulație cu călători, au explicat pentru ECONOMICA.NET reprezentanții Metrorex.

Metrorex a semnat în 2020 contractul pentru cele 13 trenuri de metrou ce urmează să fie introduse pe Magistrala 5.

Valoarea contractului pentru cele 13 trenuri depăşeşte 100 de milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Deficitul comercial al SUA s-a adâncit în martie peste așteptări, în urma creșterii importurilor
Deficitul comercial al SUA s-a adâncit în martie peste așteptări, în urma creșterii importurilor
Deficitul comercial de mărfuri al SUA s-a adâncit în martie mai mult decât se estima, creşterea importurilor depăşind exporturile, ceea ce sugerează că în primul trimestru comerţul......
Fondul Early Game Ventures a investit 600.000 de dolari într-un start-up rusesc care dezvoltă infrastructură de AI pentru jocuri video
Fondul Early Game Ventures a investit 600.000 de dolari într-un start-up rusesc care dezvoltă infrastructură de AI pentru ...
Early Game Ventures anunță o investiție pre-seed de 600.000 de dolari în Tryll, un startup care promite să revoluționeze ...
Inflația în Germania a ajuns la 2,9% în aprilie, din cauza scumpirii energiei
Inflația în Germania a ajuns la 2,9% în aprilie, din cauza scumpirii energiei
Rata anuală a inflaţiei în Germania a urcat la 2,9% în aprilie, de la 2,7% în martie, arată datele preliminare publicate ...
Nou parc eolian operațional în România. Eurowind a inaugurat centrala Pecineaga, de 48 MW, cu cele mai mari turbine eoliene de la noi
Nou parc eolian operațional în România. Eurowind a inaugurat centrala Pecineaga, de 48 MW, cu cele mai mari turbine eoliene ...
Eurowind Energy, dezvoltator și operator danez de proiecte regenerabile, anunță inaugurarea oficială a Parcului Eolian ...