Bugetul Metrorex pe 2019, tăiat la jumătate din cauză că nu se mai deschide Metroul de Drumul Taberei VIDEO

Veniturile Metrorex pe 2019 scad cu peste 50%, potrivit proiectului de rectificare a bugetului publicat vineri pe site-ul Ministerului Transporturilor. Reducerea veniturilor este cauzată de amânarea inaugurării Metroului de Drumului Taberei pentru iunie 2020.
Anemona Andone - vin, 13 dec. 2019, 13:31
Bugetul Metrorex pe 2019, tăiat la jumătate din cauză că nu se mai deschide Metroul de Drumul Taberei VIDEO

„Față de bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, veniturile totale rectificate prezintă o reducere cu 53,60%, cheltuielile sunt reduse cu 55,28% pierderea brută fiind redusă cu 66,26%. Rectificarea, prin reducerea veniturilor totale este cauzată de nepunerea în funcțiune a obiectivului de investiții Magistrala V”, se explică în nota de fundamentare pentru rectificarea bugetului Metrorex.

De asemenea, cheltuielile de natură salarială, câștigul mediu lunar pe salariat prezintă diminuări ca urmare a reducerii numărului de personal, din cauza decalării termenului de punere în funcțiune a Magistralei V ( iunie 2020), se mai explică în documentul citat.

Astfel, veniturle totale ale Metrorex din 2019 vor fi de 923,96 milioane de lei, în vreme ce cheltuielile se vor ridica la 1,026 miliarde de lei. Prin urmare, Metrorex va înregistra o pierdere de 102 milioane de lei, conform proiectului de rectificare a bugetului companiei.

Prima secțiune a Magistralei 5 de metrou urma să fie deschisă circulației la finele acestui an, conform declarațiilor fostului ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc.

La învestire, noul ministru al Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat însă că acest proiect nu va fi recepționat anul acesta. Ulterior, noul director general al Metrorex, Mariana Miclăuș, a estimat că inaugurarea Metroului de Drumul Taberei ar putea avea loc la jumătatea anului viitor.

Magistrala 5 de metrou, Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiţei, va avea aproape 7 kilometri lungime şi este compusă din 10 staţii de metrou şi un depou (Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2).
 
Valoarea totală a proiectului de metrou Drumul Taberei-Eroilor este de 3,4 miliarde de lei.
 
Magistrala 5 este compusă din trei secţiuni: Eroilor – Râul Doamnei, Eroilor – Iancului, respectiv Iancului – Pantelimon.

Una dintre firmele implicate în constuirea Magistralei 5, secțiunea Eroilor – Râul Doamnei, a postat luna trecută un videoclip despre cum au fost montate șinele.

 

Te-ar mai putea interesa și
Creșterea economică din zona euro a încetinit în trimestrul III până la 04%. Franța a avut o scădere neașteptată, iar Germania un rezultat pozitiv foarte modest
Creșterea economică din zona euro a încetinit în trimestrul III până la 04%. Franța a avut o scădere neașteptată, ...
Economia zonei euro a înregistrat o creştere de 0,4% în trimestrul al treilea din 2026, în încetinire faţă de avansul de 0,6% din trimestrul precedent, potrivit datelor preliminare publicate......
Atacul cibernetic asupra Binance, în urma căruia hackerii au furat criptovalute de 6,3 miliarde de dolari. Trump anunță că SUA analizează implicarea Coreeii de Nord în lovitură
Atacul cibernetic asupra Binance, în urma căruia hackerii au furat criptovalute de 6,3 miliarde de dolari. Trump anunță ...
Donald Trump a afirmat vineri că Statele Unite încearcă să stabilească dacă hackerii nord-coreeni se află în spatele ...
OpenAI restricţionează informaţiile despre arme oferite adolescenţilor prin ChatGPT şi introduce noi măsuri pentru prevenirea violenţei
OpenAI restricţionează informaţiile despre arme oferite adolescenţilor prin ChatGPT şi introduce noi măsuri pentru ...
OpenAI a anunţat vineri că va înăspri restricţiile privind informaţiile despre arme şi sisteme de securitate furnizate ...
Banca Națională a Elveției a raportat un profit de peste 19 miliarde de franci pentru trimestrul III din 2026, o scădere semnificativă față de aceeași perioadă din 2025
Banca Națională a Elveției a raportat un profit de peste 19 miliarde de franci pentru trimestrul III din 2026, o scădere ...
Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a raportat vineri un profit de 19,1 miliarde de franci elveţieni (23,3 miliarde de dolari) ...