Metrou Gara de Nord – Gara Progresul: Pasionați de infrastructură, nemulțumiți că traseul ales nu are corespondență cu Magistrala 3 din Militari

Mai mulți pasionați de infrastructură sunt nemulțumiți de traseul ales pentru extinderea Magistralei 4 de metrou cu tronsonul Gara de Nord - Gara Progresul. Principala problemă ridicată de aceștia este că, în varianta comunicată de autorități, noul tronson nu are stație de corespondență cu Magistrala 3 din cartierul Militari.
Anemona Andone - Dum, 08 nov. 2020, 06:46
Metrou Gara de Nord - Gara Progresul: Pasionați de infrastructură, nemulțumiți că traseul ales nu are corespondență cu Magistrala 3 din Militari

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA) a anunțat pentru joi, 5 noiembrie, o ședință a Consiliului interministerial de avizare lucrări publice de interes național și locuințe, în cadrul căreia urma să fie prezentat și supus avizării studiul de fezabilitate pentru construcția liniei 4 de metrou: Lac Străulești – Gara Progresul. Tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul.

„Din comunicat reiese ca soluția aleasă (foto jos) va avea legătură cu M2, cu M5, dar nu și cu M3”, remarcă un utilizator al forumului Asociației Pro Infrastructură.

Alt utilizator întreabă care va fi traseul Militari-Băneasa după deschiderea M6/M4 sud, în contextul lipsei corespondenței. 

„Probabil că în final nu se consideră importantă legătură cu M3. În realitate se va vedea în timp că este o mare greșeală să nu faci legătura cu o magistrală importantă, pentru că unii din călătorii de pe pe M3 nu vor folosi M4/6, așa cum mulți nu folosesc M5/M4 acum, pentru că este incomod să facă 2 schimbări. Iar pentru cei de pe M3 va fi una complet aiurea, doar de o singură stație (adică cineva din Militari ar trebui să schimbe mai întâi la Eroilor și să meargă o singura stație cu M5, ca să schimbe din nou la Hașdeu cu M4/6). Se pare că nu vrem să învățăm nimic din lecțiile trecutului”, adaugă un alt utilizator.

Pentru stabilirea traseului viitorului tronson sudic al M4 au fost luate în calcul mai multe variante, unele incluzând și conexiune cu M3 la stația Izvor (foto jos).

„Singura soluție viabilă era ca M4 să treacă pe la Izvor sau să facă o stație suplimentară pe M1 la podul Hașdeu. Din păcate, au ales calea cea mai simplă, anume să nu facă nimic pentru corespondența cu M1/3. Din punct de vedere al călătorului este un dezastru și prevăd o utilizare sub capacitate a M4 prelungită spre sud. Și așa are un punct slab, corespondența cu M2 este foarte departe”, anticipează un pasionat de infrastructură.

Noul tronson de metrou Gara de Nord – Gara Progresul va avea un traseu de 11,94 km, cu 13 stații + 1 existentă (Stația Gara de Nord) și un depou (Depoul Progresul); tot în cadrul proiectului vor fi și achiziționate 15 trenuri, astfel încât capacitatea de transport să poată deservi 50.000 călători/h și sens, se menționează în comunicatul MLPDA.

Legătura cu Magistrala 4 de metrou existentă se va realiza în Stația Gara de Nord 2, prin continuarea axelor căilor Liniei 1 și Liniei 2 existente, iar geometria în plan a traseului este:

– după Stația Gara de Nord 2, traseul se înscrie în ampriza Străzii Gării de Nord, apoi în ampriza Străzii Berzei și ampriza Străzii Vasile Pârvan (locul unde se poate face legătura cu Magistrala 5 de metrou propusă);
– în continuare, traseul subtraversează Râul Dâmbovița, Magistralele 1 și 3 de metrou, se înscrie în ampriza Străzilor Bogdan Petriceicu Hașdeu și Izvor, respectiv ampriza Căii 13 Septembrie;
– traseul intră pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, unde se înscrie în ampriza acestuia până în zona Pieței Chirigiu (locul unde se poate face legătura cu Magistrala 7 de metrou propusă);
– în continuare, traseul se înscrie în ampriza Străzii Odoarei și a Șoselei Viilor până la intersecția cu Calea Șerban Vodă, respectiv Șoseaua Olteniței (locul unde se poate face legătura cu Magistrala 2 de metrou existentă);
– mai departe, traseul se înscrie în ampriza Șoselei Giurgiului, intersectează Străzile Toporași și Ghimpați (locul unde se poate face legătura cu Magistrala Inelară de metrou propusă), mai departe continuă în ampriza Șoselei Giurgiului, până la Gara CFR Progresul, unde va fi amplasată ultima stație destinată călătorilor.

Valoarea totală estimată a proiectului este de 8.549.423.837,84 lei, iar durata de execuție este de 60 de luni.

Obiectivul va fi finanțat din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii. 

Te-ar mai putea interesa și
Economia Greciei creşte susţinut după un deceniu de probleme
Economia Greciei creşte susţinut după un deceniu de probleme
 În urmă cu un deceniu, Grecia era în mijlocul unei crize a datoriilor devastatoare, marcată de ani de austeritate, dificultăţi şi nelinişti, însă acum oficialii şi investitorii spun că......
Premier Energy Group își anunță intenția de a se lista la Bursa de Valori București, printr-o ofertă publică inițială. Vizează să strângă 125 de milioane de euro din piață, pentru finanțarea regenerabilelor
Premier Energy Group își anunță intenția de a se lista la Bursa de Valori București, printr-o ofertă publică inițială. ...
Premier Energy Group, una dintre companiile private de infrastructură energetică integrată pe verticală cu cea mai rapidă ...
Cultivatorii americani de grâu se confruntă cu o situaţie economică dificilă din cauza supra-aprovizionării cu cereale
Cultivatorii americani de grâu se confruntă cu o situaţie economică dificilă din cauza supra-aprovizionării cu cereale
Profitul se îndepărtează de cultivatorii americani de grâu şi mulţi dintre ei nu se aşteaptă la o situaţie de echilibru ...
Iohannis: Sunt unele zone unde nu s-a înţeles ce înseamnă intrarea României în Air Schengen
Iohannis: Sunt unele zone unde nu s-a înţeles ce înseamnă intrarea României în Air Schengen
 Există zone în care "nu s-a înţeles foarte exact ce înseamnă intrarea României în Air Schengen", a afirmat, miercuri, ...