Metroul a reînceput să circule normal spre Pipera şi Aviatorilor după ce o călătoare a căzut pe calea de rulare
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2022/05/metrou3-797x420.jpg)
Circulaţia trenurilor de metrou a fost reorganizată şi s-a circulat in sistem pendulă între staţiile Pipera şi Aviatorilor.
Echipajul SMURD a sosit imediat la faţa locului şi a intervenit pentru a acorda primul ajutor, existând posibilitatea unei tentative de suicid.
„Până la preluarea victimei de către echipajul medical, staţia de metrou Piaţa Victoriei 1 este închisă pentru publicul călător şi trenurile nu circulă prin această staţie. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul”, au precizat reprezentanţii companiei.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov a intervenit pentru recuperarea persoanei căzute pe linia de metrou.
„După întreruperea curentului electric la nivelul şinelor, echipele de salvatori au extras o victimă, o femeie de 59 de ani, aflată în stare de inconştienţă”. Echipajele SMURD i-au acordat primul ajutor, a precizat ISUBIF.