1EUR = 4.7537 RON | Bucureşti 20 º

Companii

Metroul spre Otopeni şi spaţiile de co-working, pariurile de sute de milioane de euro ale dezvoltatorilor de clădiri de birouri din Bucureşti

Deşi sunt cele mai căutate zone de către companii pentru sedii, Barbu Văcărescu şi Dimitrie Pompei sunt aglomerate, însă pe harta Bucureştiului se evidenţiază noi poli de dezvoltare. Multinaţionalele nu se mai uită la zonele care nu au metrou şi caută să-şi reţină angajaţii oferindu-le posibilităţi de a lucra şi din alte birouri. 

25 oct, 2018 | | ECONOMICA.net

Companiile care caută noi birouri pe piaţa din Bucureşti nu prea au de unde alege. O parte din proiectele de birouri care au fost anunţate spre livrare pentru 2019 înregistrează întârzieri, iar termenii de finalizare au fost împinşi spre anii 2020 şi chiar 2022, spun specialiştii companiei de consultanţă imobiliară JLL. Rata mică de neocupare, de 8%, arată că se găsesc cu greu spaţii de birouri. 

"Marea majoritate a spaţiilor de birouri fiind deja pre-închiriate, dacă avem o cerere de 4.000-5.000 de mp pentru 2019 avem doar patru, cinci opţiuni. Chiar dacă piaţa merge bine din punctul de vedere al ocupării, pe partea de livrări lucrurile au stagnat datorită întârzierilor cu autorizaţiilor, cu tot procesul de a achiziţiona şi pregăti un teren", spune Marius Şcuta, head of office department & tenant representation din cadrul JLL. 

Companiile nu se mai uită la orice clădire de birouri şi unul dintre cele mai importante aspecte care primează în laurea unei decizii este apropierea de o staţie de metrou. În acest context, este aşteptată dezvoltarea a două noi zone de birouri, cea de pe Bulevardul Expoziţiei-Casa Presei şi Tineretului-Timpuri Noi. Timpul petrecut de angajaţi pe drumul spre muncă a devenit important pentru companii. 

"Din discuţiile cu clienţii, aceştia nu se uită la zonele fără metrou. Unde metroul nu există şi oamenii nu pot ajunge, este foarte dificil de luat o decizie pentru zona respectivă. Companiiile fac studii de trafic pentru a vedea exact în cât timp ajung angajaţii lor la muncă şi cum ajung acolo, şi asta din cauza competiţiei de pe piaţa forţei de muncăm, care este foarte mare. Şi atunci, companiile nu-şi permit să-şi mute oamenii într-o zonă în care nu ajung uşor pentru că se vor duce şi vor lucra la altă coompanie, unde ajung mai uşor", spune Maria Florea, head of office agency din cadrul JLL. 

Pariul pe metroul de Otopeni 

Una dintre noile zone unde vor fi livrate noi clădiri de birouri este Bulevardul Expoziţiei - Piaţa Presei, acolo unde mulţi dezvoltatori au pariat pe realizarea liniei de metrou spre Otopeni. Investitorii au găsit aici terenuri disponibile şi au cumpărat, unul după altul, loturi pentru birouri, dar şi pentru locuinţe. 

"Bineînţeles, toată lumea pariază pe metrou, dar ştim că focusul s-a diminuat, deci nu o să mai fie finalizat pentru 2020. Acolo unde este metrou, va fi mai uşor, unde nu există şi se aşteaptă, e doar un pariu, care poate să funcţioneze sau nu, vom vedea peste trei, patru, cinci ani", mai spune Marius Şcuta. 

Printre clădirile care se vor ridica în această zonă se numără Ana Tower, construit de omul de afaceri George Copos, Expo Business Park, dezvoltat de Portland Trust, Rose City al celor de la GTC sau birourile Atenor, în timp ce Impact ridică peste 600 de apartamente în zonă. Investiţiile anunţate depăşesc 300 de milioane de euro. 

Dacă metroul spre Otopeni nu va fi finalizat, unele proiecte nu vor avea o conexiune atât de rapidă. În cazul proiectului Portland Trust, acesta se află în imediata apropiere a staţiei de metrou 1 Mai. 

"Noi nu am pariat niciodată pe proiectele de infrastructură anunţate de către administraţia publică. Asta este o politică sfântă a noastră: nu ne bazăm pe aşa ceva. Drept urmare, faptul că se întâmplă, va fi un bonus. Dacă nu se întâmplă, nu ne afectează în niciun fel. Sunt convins că se va aşeza un mini orăşel în această zonă", a declarat la începutul acestui an pentru Economica.net Florin Furdui, directorul general al Portland Trust.

CITEŞTE ŞI Ce spun dezvoltatorii care şi-au mutat zecile de milioane de euro în zona Expoziţiei despre incertitudinile legate de metroul spre Otopeni

Comisia Europeană a anunțat Ministerul Transporturilor în luna septembrie a acestui an că va finanța proiectul legăturii de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă şi că se negociază privind valoarea maximă a fondurilor nerambursabile ce vor fi alocate prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Noua linie de metrou vaa avea o lungime de 14,2 km și 12 stații de metrou. Valoarea totală a proiectului este 1,4 miliarde de euro. Banii pentur construcţie sunt asiguraţi dintr-un împrumut de la Banca Japoneză pentru Cooperare Internațională, dar și din fonduri de la bugetul de stat.

Noul trend - spaţiile de coworking

Un nou tip de chiriaş şi-a făcut simţită prezenţa anul acesta pe piaţa birourilor. Este vorba de operatorii spaţiilor de co working, care au închiriat până acum 30.000 de mp de birouri. Specialiştii văd acest pas drept un alt pariu: va funcţiona sau nu? 

Dacă la început doar antreprenorii închiriau spaţii de acest tip pentru dezvoltarea afacerilor, marile companii au început să semneze contracte cu aceşti operatori. 

"Corporaţiile oferă angajaţilor un mod de a lucra de acasă. Dacă vrei, într-o anume zi poţi să te duci să lucrezi dintr-un spatiu coworking, aproape de casa ta. Si atunci nu mai ai nici problema că lucrezi de acasă, ai un spaţiu de birou ok, e aproape de tine, deci nu mai petreci timpul pe drum. De aici, noi spunem şi vedem de la colegii noştri din Londra, că există o şansă ca acest business să se dezvolte şi să fie într-adevar de succes. O să vedem exact cum funcţionează şi la noi", spune Maria Florea. 

Piaţa de birouri în cifre 

  • Stoc modern cu peste 2,64 milioane de mp de birouri, din care peste 58% sunt clădiri de clasa A 
  • Noi spaţii livrate în primele nouă luni din 2018: 110.000 mp, în creştere cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut
  • Alţi 60.000 de mp urmează să fie livraţi anul acesta
  • 400.000 de mp de birouri vor fi livraţi anul viitor
  • Cerere în scădere cu 18% în primele nouă luni din acest an, la 210.000 mp 
  • Rata medie de neocupare în Bucureşti: 8,3% 
  • Chiria medie: 18,5 euro/mp/lună 
  • IT-ul, cel mai important generator de chiriaşi pe piaţă 

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO

OBIECTIV.INFO