Metroul va primi subvenţii de la Guvern

Guvernul a adoptat o OUG care stabileşte condiţii privind încheierea, actualizarea şi elementele contractului de servicii publice în transportul cu metroul, ceea ce dă posibilitatea Executivului să dea subvenţii care să permită continuitatea serviciului pentru elevi, studenţi, navetişti, pensionari, anunţă Mediafax.
Economica.net - mie, 27 apr. 2016, 15:46
Metroul va primi subvenţii de la Guvern

Guvernul a creat cadrul legal pentru încheierea contractului de servicii publice în domeniul transportului cu metroul, între Ministerul Transporturilor şi SC Transport cu Metroul Bucureşti „Metrorex” S.A. În acest sens, Executivul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă care stabileşte, în principal, condiţii privind încheierea, actualizarea şi elementele contractului de servicii publice în domeniul transportului cu metroul, aprobarea contractului urmând să se facă prin ordin al ministrului Transporturilor. Potrivit actului normativ, contractul de servicii publice de transport de călători cu metroul va conţine obligatoriu o serie de prevederi între care menţionăm: natura şi întinderea oricărui drept exclusiv acordat, într-un mod care să prevină compensarea în exces, definirea obligaţiilor de serviciu public pe care trebuie să le respecte operatorul de servicii publice de transport de călători cu metroul, indicatorii în baza cărora se stabileşte şi se acordă compensaţia de serviciu public, valoarea compensaţiei de serviciu public”, informează Guvernul, potrivit Mediafax.

Conform sursei citate, întrucât transportul public de călători cu metroul are caracter de serviciu public, compensaţia cuvenită se va acorda lunar, în baza contractului de servicii publice de transport cu metroul, care urmează să fie încheiat cu respectarea legislaţiei în vigoare, inclusiv a prevederilor în domeniul ajutorului de stat.

Tot miercuri, Guvernul a adoptat un Memorandum cu privire la acordarea compensaţiei, sub forma subvenţiei, pentru serviciul public de transport cu metroul.

Compensaţia va fi acordată sub forma unei scheme de ajutor de stat a cărei perioadă de efectuare a plăţilor se estimează că va fi 2016-2019. Bugetul total estimat al ajutorului de stat individual pentru întreaga perioadă este de 1.428,28 milioane lei, adică în jur de 350 de milioane lei pe an.

„Prin încheierea contractului de servicii publice în transportul cu metroul şi acordarea de către stat a compensaţiei se va asigura continuitatea serviciului de transport public de călători cu metroul pentru elevi, studenţi, navetişti, pensionari, alte categorii de călători şi rambursarea de către Uniunea Europeană a cheltuielilor destinate proiectelor de dezvoltare şi modernizare în transportul cu metroul, prin îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate”, se menţionează în comunicatul Guvernului.

Măsurile referitoare la crearea cadrului legal pentru încheierea contractului de servicii între Ministerul Transporturilor şi Metrorex, precum şi stabilirea modalităţii de acordare a compensaţiei au fost luate de Guvern pentru a îndeplini o condiţionalitate necesară obţinerii finanţării din fonduri europene pentru proiectul major “Îmbunătăţirea serviciilor de transport public pe Linia de Metrou 2 Berceni-Pipera“, în valoare de 112,375 milioane euro.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...