MFP: 92 de taxe şi tarife nefiscale eliminate sau comasate

Economica.net
14 05. 2014
bani_lei_romanesti_web_69408200_08115500

În paralel cu promovarea celor două acte normative, vor fi elaborate şi aprobate o serie de ordine de ministru, astfel încât tot pachetul legislativ care vizează reducerea celor 92 de taxe nefiscale şi tarife să fie aplicat începând cu aceeaşi dată.

Conform unui comunicat al MFP, pentru elaborarea pachetului legislativ, care include cele două proiecte puse în dezbatere publică, Ministerul Finanţelor a avut consultări cu mai multe ministere şi instituţii, în timpul cărora au fost analizate taxele şi tarifele cu caracter nefiscal.

Urmare a acestei analize, a fost decisă eliminarea şi comasarea unui număr total de 92 de taxe şi tarife nefiscale, fiind eliminate 14 taxe parafiscale şi tarife, precum plata individuală pentru 78 dintre taxele şi tarifele nefiscale.

Prin cele două proiecte, vor fi eliminate şi comasate 27 de taxe şi tarife nefiscale, iar prin ordinele de ministru, care se vor aproba concomitent, vor fi reduse încă 65 de taxe şi tarife parafiscale.

‘Facem un pas semnificativ în îndeplinirea unor obiective ale mandatului meu de ministru. În primul rând, în ceea ce priveşte simplificarea sistemului de taxe – cu efecte benefice pentru contribuabilii care nu vor mai petrece timp la ghişeu, dar şi pentru administraţie, întrucât vom elimina costurile de administrare ale unor taxe şi tarife cu încasări mici. De asemenea, măsura contribuie la creşterea predictibilităţii şi crearea unui cadru fiscal-bugetar stimulativ pentru dezvoltarea mediului de afaceri’, consideră ministrul Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu.

Au fost analizate taxele şi tarifele parafiscale pentru care cuantumul încasărilor realizate este nesemnificativ în raport cu costurile de colectare, precum şi posibilitatea comasării altora, prin construcţia unor tarife grupate şi individualizate în funcţie de tipologia activităţilor şi serviciilor prestate de fiecare instituţie.

Astfel, va fi eliminat tariful pentru eliberarea unui paşaport electronic, simplu, temporar sau al altui document de trecere a frontierei – al cărui nivel este 22 de lei, tariful de asistenţă îndrumare înfiinţare firmă – 19,8 lei pe oră, cel pentru cerere eliberare date statistice (fişa sintetică a investiţiei străine pentru o ţară şi o perioadă definită; statistică în funcţie de un criteriu) – 20 lei/fişă sintetică/statistică unicriterială şi tariful pentru cerere eliberare informaţii pentru serii de firme grupate pe mai mult de 5 criterii – 11 lei/firmă (toate trei percepute de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului).

De asemenea, vor fi anulate: tariful de 73 lei/oră pentru consultanţă şi prestări de servicii acordate la cerere (consultanţă privind legislaţia în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice) perceput de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală, tariful privind accesul la documentaţie care vizează investigaţii privind practicile anticoncurenţiale, de 150 de lei/solicitare, perceput de Consiliul Concurenţei, tariful de utilizare a procedurii electronice, de 46 lei/an/utilizator (Ministerul pentru Societatea Informaţională), taxa pentru emitere aviz privind activităţi în domeniul dispozitivelor medicale şi medicamentelor, de 300 de lei/aviz (Ministerul Sănătăţii).

Cele două proiecte – proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind taxe şi tarife cu caracter nefiscal şi proiectul de Hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind taxe şi tarife percepute pentru unele prestări de servicii – postate în dezbatere publică, vor fi promovate pe agenda Guvernului, menţionează MFP.