MFP a discutat cu BERD implicarea băncii în privatizarea companiilor de stat

Daniel Chiţoiu, viceprim-ministru şi ministru al finanţelor publice, s-a întâlnit joi cu o delegaţie a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), condusă de Jean Marc Peterschmitt, director executiv pentru Europa Centrală şi de Sud Est, pentru a discuta despre implicarea băncii în privatizarea companiilor de stat şi finanţarea sectorului privat.
Economica.net - J, 14 feb. 2013, 14:20
MFP a discutat cu BERD implicarea băncii în privatizarea companiilor de stat

Subiectele abordate în cadrul întâlnirii au vizat posibila implicare a BERD în procesul de privatizare al companiilor de stat, participarea BERD în asigurarea cofinanţărilor de care autorităţile române au nevoie pentru dezvoltarea de proiecte europene şi accentuarea implicării BERD în finanţarea sectorului privat românesc, precizează un comunicat al MFP remis joi AGERPRES.

‘Domnul ministrul Daniel Chiţoiu a reafirmat angajamentul Guvernului de a menţine ca prioritate restructurarea companiei CN CFR SA (Infrastructură) care beneficiază de finanţare şi asistenţă BERD, precum şi a întregului sistem feroviar. Proiectul de restructurare al acestei companii este cu siguranţă cel mai important exerciţiu comun al BERD şi al Guvernului României şi înseamnă o provocare majoră pentru efortul de restructurare şi creştere eficientă a economiei româneşti. Succesul lui va întări credibilitatea autorităţilor române şi determinarea de a înscrie economia românească pe o direcţie predictibilă de creştere’, se spune în comunicat.

De asemenea, ministrul Finanţelor a subliniat faptul că BERD poate contribui la dezvoltarea creditării în moneda locală, în termeni comparabili cu oferta sectorului bancar, şi că MFP doreşte menţinerea unui dialog permanent privind proiectele aflate în derulare.

La întâlnire au participat Claudiu Doltu, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, James Hyslop, director BERD pentru România, şi Mihail Scortov, principal banker la reprezentanţa BERD din România.

Participanţii la discuţii au semnalat posibilitatea ca BERD să se implice în finanţarea sectorului privat românesc fie direct, fie prin linii de credit dedicate direct către băncile comerciale, prin acordarea de împrumuturi şi participarea la capitalul companiilor româneşti, în acord cu calendarul de privatizare sau listare pe bursă, convenit cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană, precizează MFP.

Te-ar mai putea interesa și
Ghiță pleacă de la conducerea Nuclearelectrica pe 2 octombrie, noul director general este Mihai Laurențiu Gioară, cu mandat de 5 luni
Ghiță pleacă de la conducerea Nuclearelectrica pe 2 octombrie, noul director general este Mihai Laurențiu Gioară, cu ...
Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. informează acționarii și investitorii că data efectivă la care renunțarea lui Cosmin Ghiță la mandatul de Director General al SN Nuclearelectrica......
Primăria Constanța anunță la finalul PNRR că a absorbit peste 239 de milioane de euro
Primăria Constanța anunță la finalul PNRR că a absorbit peste 239 de milioane de euro
Primăria Constanţa a informat, marţi, că municipalitatea a absorbit, la finalul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă ...
Costul real al unei vacanțe exotice: Cum să planifici un sejur în Mauritius fără surprize financiare
Costul real al unei vacanțe exotice: Cum să planifici un sejur în Mauritius fără surprize financiare
O destinație îndepărtată precum Mauritius este adesea asociată automat cu bugete exorbitante. Totuși, din punct de ...
Se reîntorc românii la țară? 76.000 de adolescenți și adulți s-au decis anul trecut să părăsească marile orașe
Se reîntorc românii la țară? 76.000 de adolescenți și adulți s-au decis anul trecut să părăsească marile orașe
După trei ani consecutivi în care ponderea românilor de peste 16 ani care locuiesc la sat a scăzut, în 2025 trendul ...