MFP: Cererea anuală depăşeşte oferta de locuinţe noi cu 250.000 de unităţi. Suntem pe ultimul loc în UE la calitatea locuirii

Economica.net
17 11. 2016
lujerului_4056878594302_21500200

Ministerul Finanţelor a propus, într-un document înaintat guvernului, modificarea programului Prima Casă, astfel încât, în următorii cinci ani, garanţia de stat va rămâne 50% doar pentru creditele pentru locuinţe mai noi de cinci ani sau consolidate în ultimii cinci ani, în timp ce garanţia se va reduce la 40% la creditele pentru locuinţe vechi.

„Comisia Naţională de Prognoză estimează că pe termen mediu decalajul dintre „modificarea anuală a familiilor” şi oferta de locuinţe noi nu se va modifica semnificativ. Se apreciază că aproximativ 300 mii familii îşi vor modifica anual structura (căsătorii, divorţ, copii), ceea ce va face ca acestea să solicite o modificare a spaţiului locativ prin achiziţionarea de locuinţe”, se arată în documentul ministerului.

În 2015, în România s-au construit 46.984 locuinţe noi, cu mult sub nivelul cererii şi sub nivelul maxim post-comunist, de peste 67.000 de locuinţe, atins în 2008.