Mihai Bordeanu (Dacia): „Dacă trebuie luată o decizie, aceasta trebuie luată acum”

Șeful mărcii Dacia în România, Mihai Bordeanu, a declarat astăzi că oficialii europeni trebuie să ia rapid o decizie în privința modului în care Europa trebuie să își îndeplinească țintele cu privire la emisiile de CO2. În opinia sa există și alte modalități de a reduce poluarea, dincolo de electrificarea forțată.
Robert Stan - mie, 30 oct. 2024, 15:33
Mihai Bordeanu (Dacia): „Dacă trebuie luată o decizie, aceasta trebuie luată acum”

Reluând opiniile exprimate de șeful grupului Renault, Luca de Meo, la începutul lunii septembrie, atunci când oficialul atenționa că „dacă vânzările de mașini electrice rămân la nivelul de astăzi, industria europeană ar putea fi nevoită să plătească amenzi de 15 miliarde de euro sau să renunțe la producția a peste 2,5 milioane de vehicule”, precum și de directorul general al Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), Sigrid de Vries, cu doar câteva zile în urmă, când menționa că „dacă ratăm țintele impuse de politicieni pentru 2025 riscăm penalități importante care ar putea ajunge, doar pentru anul viitor, la circa 16 miliarde de euro”, Mihai Bordeanu, Managing Director Dacia Brand South Eastern Europe și Country Head Romania, a declarat astăzi că „aceste reglementări (n.n. – impunerea unei medii de 95 gr. CO2/km pentru mașinile comercializate de un producător auto în 2025) ne costă 16 miliarde de euro, dacă nu se schimbă nimic până în 2025”.

În acest context. șeful mărcii Dacia în România e de părere că „dacă trebuie luată o decizie, aceasta trebuie luată acum”. Oficialul român se alătură astfel mai multor șefi de companii auto și reprezentanți ai unor asociații de profil care solicită Comisiei Europene o revizuire rapidă, înainte de intrarea în 2025, a țintelor de depoluare.

Conform lui Mihai Bordeanu, aceste reglementări trebuie privite și prin ochii clienților care, chiar dacă au intenția de a cumpăra mașini electrice, se tem de lipsa infrastructurii de încărcare pentru acestea. Asta în ciuda faptului că industria auto „produce mașini electrice, știe să facă asta”.

„Există și alternative (n.n. – la mașinile 100% electrice). Putem diminua emisiile de CO2 și prin alte metode. Dacia a început deja să o facă, prin GPL, scăzând emisiile cu 10% – 15%. Și prin hibrid. Avem două modele full hybrid produse la Pitești. Avem tehnologia, e pe raft, puteam să o aplicăm de acum cinci ani, dar am așteptat să o putem oferi la un preț accesibil. Continuăm să ne uităm și să găsim alte metode. Avem și procesul de electrificare pură, dar există altfel de căi de a ajunge la zero emisii. O altă cale o reprezintă combustibilii sintetici, deocamdată la un preț prohibitiv. Suntem, însă, implicați în acest domeniu. Un automobil Dacia propulsat de combustibil sintetic va concura la Raliul Dakar”, a continuat șeful Dacia în România.

Opiniile oficialului susțin cele declarate, tot la București, pe 18 octombrie, de Sigrid de Vries, șefa ACEA. Atunci ea declara că instituția sa a făcut „apel la instituțiile UE, la noua Comisie Europeană și la noul Parlament să ia măsuri urgente și să facă acest lucru să funcționeze într-un mod mai bun. Pentru că, din nou, modelele (n.n. – mașinile electrice) sunt acolo, producătorii au făcut cu adevărat acest viraj către decarbonizare, dar există o defecțiune în sistem și nu ei ar trebui să fie cei care plătesc prețul pentru asta”.

Citește și:
– Director ACEA: Producătorii auto europeni au de ales între a plăti amenzi și credite sau a opri producția afectând o jumătate de milion de angajați

Te-ar mai putea interesa și
Fidelis 2026 – Titlurile de stat din cele şapte emisiuni din iulie intră la BVB joi, 16.07.2026
Fidelis 2026 – Titlurile de stat din cele şapte emisiuni din iulie intră la BVB joi, 16.07.2026
Ministerul Finanţelor listează joi, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cele şapte emisiuni de titluri de stat Fidelis lansate în luna iulie, în urma unei oferte prin care a atras 659 milioane......
Acord SUA-Arabia Saudită pentru o vânzare de arme în valoare de două miliarde de dolari către saudiţi
Acord SUA-Arabia Saudită pentru o vânzare de arme în valoare de două miliarde de dolari către saudiţi
Departamentul de Stat american a anunţat miercuri aprobarea unor vânzări de arme în valoare de aproape două miliarde ...
Ucraina – Ministrul apărării îşi anunţă demisia
Ucraina – Ministrul apărării îşi anunţă demisia
Ministrul ucrainean al apărării, Mihailo Fedorov, a declarat miercuri că îşi părăseşte funcţia, după demisia prim-ministrului, ...
CCR dezbate sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituţională cu Instanţa supremă
CCR dezbate sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituţională cu Instanţa supremă
Curtea Constituţională va dezbate joi sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluţionarea ...