Mica afacere cu merdenele care a trecut de la profit simbolic la peste 500.000 de lei în doar doi ani

13 06. 2026
merdenele

Cifra de afaceri a companiei a ajuns la 3,06 milioane de lei în 2025, față de 2,7 milioane de lei cu un an în urmă, o creștere de 13%. Rulajul a crescut constant, de la doar 769.000 de lei în 2011 la 1,2 milioane de lei zece ani mai târziu.

Deși în ultimii doi ani profitul a crescut spectaculos, patiseria a traversat și perioade dificile. Din 2011 și până în 2025, Comteia a înregistrat pierderi nete în opt exerciții financiare: 2011-2015, 2017- 2018 și 2022. Cea mai mare pierdere netă a fost consemnată în 2022, când compania a raportat un minus de 50.401 lei.

Pe parcursul anilor, patiseria din piața Amzei a funcționat cu un număr aproape constant de angajați. În fiecare an, numărul mediu s-a situat între 9 și 11 salariați, iar în 2025 firma avea 10 angajați.

Datele arată că marja de profit s-a îmbunătățit semnificativ. Dacă în 2023 profitul net reprezenta aproximativ 1,2% din cifra de afaceri, în 2025 acesta a ajuns la aproape 18% din venituri.

Cu o vechime de 34 de ani în același loc, Comteia Impex este administrată în prezent de către George Gheorghe, nepotul lui nea Mihai. Acesta din urmă, împreună cu tatăl lui George Gheorghe și încă un frate au înființat patiseria care și acum folosește rețele familiei din zona Dobrogea.

Patiseria funcționează neîncetat din 1985, la parterul unui bloc și, inițial, era deținută de stat, însă după 1989 au preluat-o și au devenit proprietari. Nea Mihai încă servește clienții în fiecare seară, după ce se termină tura de dimineață a lui George Gheorghe.

Deși cel mai celebru produs al său este merdeneaua, patiseria unde este mereu coadă vinde, de asemenea, plăcinte, pateuri, saleuri, prăjituri, cozonaci și alte preparate specifice.

În 2024, notorietatea brandului a fost alimentată și de o colaborare cu Netflix într-o campanie de promovare a sezonului 4 al serialului „Emily in Paris”, lansat în două părți în august și septembrie 2024. Apariția într-o campanie asociată unuia dintre cele mai populare seriale ale platformei a contribuit la consolidarea vizibilității patiseriei bucureștene, deja cunoscută în rândul localnicilor și turiștilor care ajung în zona Pieței Amzei.