Microbuzul implicat în accidentul din Ungaria: Autorizat pentru 8+1 locuri, transporta 14 persoane

Microbuzul implicat în accidentul din Ungaria soldat cu moartea a 15 persoane este înregistrat la Poliţia Argeş ca autoturism cu o capacitate de opt locuri, plus cel al şoferului, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, Dănuţ Dinu.
Economica.net - lun, 31 oct. 2011, 12:45

„Maşina implicată în accident este înregistrată la Poliţie ca autoturism cu o capacitate de opt locuri plus cel al şoferului. Este înmatriculată pe persoană fizică. Nu era necesară licenţă de transport pentru că pentru autoturisme nu este necesară o astfel de licenţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş.

Ioan Benţe, ataşatul de afaceri interne al MAI în Ungaria, declara că microbuzul implicat în accidentul din Ungaria avea 15 locuri plus cel al şoferului, urmând să fie făcută o expertiză pentru a se stabili dacă a fost adaptat pentru a transporta mai multe persoane.

Ataşatul de afaceri interne preciza că se va face o expertiză în acest caz, în prezent neputându-se da foarte multe informaţii referitoare la o eventuală adaptare a microbuzului pentru a transporta mai multe persoane decât capacitatea sa legală, întrucât este foarte deformat în urma accidentului.

„S-a deformat complet, nu se poate exprima o părere. Se va face o expertiză”, a spus Benţe.

Microbuzul implicat în accident era condus de un bărbat în vârstă de 29 de ani din Piteşti. Acesta este, de altfel, şi proprietarul maşinii. La momentul accidentului, în microbuz se aflau 15 persoane, dintre care 14 au murit pe loc, al 15-lea a decedat luni.

Accidentul s-a petrecut duminică seară, pe autostrada M43, după ce şoferul unui autocamion înmatriculat în România, care se îndrepta spre Szeged, a intrat pe contrasens, lovind microbuzul care se îndrepta spre Mako.

 

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să pună presiune pe rețea
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să ...
Germania intenţionează să reducă subvenţiile pentru energia regenerabilă, printr-o revizuire de amploare a sistemului de finanţare, deoarece creşterea semnificativă a producţiei de energie......
Dumitru Chisăliță (AEI): Adevărata vulnerabilitate a României este că a ajuns să depindă de importuri exact în momentele în care energia este cea mai scumpă
Dumitru Chisăliță (AEI): Adevărata vulnerabilitate a României este că a ajuns să depindă de importuri exact în momentele ...
Valul de căldură creşte factura la energie şi ne arată, în plus, şi cât de vulnerabil a devenit Sistemul Energetic ...
Irakul a semnat 48 de acorduri și parteneriate cu companii americane, în special în domeniul petrolului, în timpul vizitei premierului Ali al-Zaidi în SUA
Irakul a semnat 48 de acorduri și parteneriate cu companii americane, în special în domeniul petrolului, în timpul vizitei ...
Irakul a semnat 48 de acorduri şi parteneriate cu companii americane, în special petroliere, cu prilejul vizitei prim-ministrului ...
Centura București. Care mai este stadiul lucrărilor de modernizare a secțiunii sudice DN5 – A1
Centura București. Care mai este stadiul lucrărilor de modernizare a secțiunii sudice DN5 – A1
Lucrările de modernizare a secțiunii sudice din Centura București - cuprinsă între DN5/Jilava și A1/Chiajna lot II ...