Microsoft a vrut recent să schimbe numele Internet Explorer. Încă nu a renunţat la idee

Economica.net
15 08. 2014
internet_explorer_11_55175800

Microsoft a avut discuţii „pasionate” în legătură cu redenumirea Internet Explorer pentru a încerca să scape browserul de imaginea proastă, conform răspunsurilor date de membri ai echipei de dezvoltare în cadrul unei sesiuni pe Ask Me Anything pe reddit, citată de Ars Technica.

În pofida unor investiţii semnificative în browser – cu rezultatul că Internet Explorer 11 a devenit destul de bun – mulţi privesc, în continuare, browserul cu dispreţ, după perioada lungă de neglijare după lansarea versiunii 6, care, cândva, domina piaţa. 

Echipa de dezvoltare a fost întrebată dacă a lut în considerare o soluţie precum redenumirea produsului, şi răspunsul a fost afirmativ. De asemenea, ei nu au renunţat complet la idee, afirmând că discuţia a fost „foarte recentă”, şi întrebând retoric „cine ştie ce rezervă viitorul? :)”.

Compania a confirmat că în pofida unei politici noi care oferă funcţii în cadrul update-urilor lunare ale browserului – care fac ca Internet Explorer să fie mult mai similar competiţiei – vor fi, în continuare, versiuni noi în viitor.

Acest fapt este important întrucât există o politică de suport tehnic nouă, conform căreia Microsoft oferă suport doar pentru versiunea curentă a browserului pe fiecare versiune de Windows, în timp ce în trecut oferea suport pentru orice versiune.