Mieii nu mai au căutare pe piaţa internă; preţurile au căzut cu 20-30% anul acesta – ROMOVIS

Ciobanii vând mieii mai ieftin în această perioadă, la un preţ cu 20% - 30% mai mic decât anul trecut, lipsa banilor fiind principalul motiv pentru care mieii nu mai au căutare pe piaţa internă, potrivit reprezentanţilor Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Ovine - ROMOVIS.
Economica.net - J, 28 apr. 2016, 09:38
Mieii nu mai au căutare pe piaţa internă; preţurile au căzut cu 20-30% anul acesta - ROMOVIS

„În unele zone mieii nu se caută, nu se vând, iar preţul este mult mai jos decât anul trecut, cu circa 20-30%, mult sub aşteptările fermierilor. În acest an şi consumul este diferit. Practic, nu a mers piaţa nici la sărbătorile catolice şi nici acum. Cred că lipsa banilor este principalul motiv”, a declarat pentru AGERPRES preşedintele ROMOVIS, Nicolae Cioranu.

Acesta a precizat că doar exporturile către Iordania au salvat fermierii în această perioadă, unde au fost deja trimise în jur de 400.000 de capete, la un preţ de 8,5 – 9,5 lei pe kilogram în viu.

„Avem noroc că exportul ţine cât de cât preţul. Nu ştiu ce ar fi fost dacă nu am fi exportat la timpul acesta. Practic, după vizita ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, în Iordania am exportat vreo 300.000 – 400.000 de capete. S-a mai cumpărat ceva pe Grecia, iar pe Turcia şi Bulgaria nu s-a întâmplat nimic anul acesta. Bulgarii au cumpărat într-un singur an şi atunci preţurile au fost, am putea spune, istorice. Acum, la export unde se vinde marfă multă, adică un fermier vinde câteva sute de capete odată, preţul este între 8,5 şi 9,5 lei pe kilogram în viu, iar pe piaţa internă unde se vinde cu bucata, preţul este între 9 şi 11 kilogramul în viu”, a spus liderul oierilor.

În opinia sa, un preţ rezonabil pentru fermieri ar fi de 12-14 lei pe kilogram în viu, însă anul acesta „nici nu poate fi vorba de aşa ceva”.

„Mielul mic dacă nu pleacă acum de la 12 – 14 lei kilogramul în viu este o mare problemă pentru fermieri. Acum mieii sunt o idee mai mari pentru că Paştele a venit mai târziu anul acesta, dar la cheltuielile pe care le înregistrează un oier cu iernatul nu prea ne convine să facem fătări timpurii. Este o mare problemă deoarece anul acesta nu au venit încă subvenţiile, iar fermierii s-au bazat pe ele şi mai avem de aşteptat încă o lună pentru că au anunţat că o să le dea abia după 25 mai”, a adăugat Cioranu.

Reprezentantul oierilor susţine că este foarte greu să facă o estimare a numărului de miei care ar putea fi sacrificaţi în această perioadă a Sărbătorilor Pascale, dar în niciun caz nu poate fi vorba de cifrele vehiculate anual de 2,5 – 3 milioane de miei.

În prezent, preţul cărnii de miel în pieţele din Bucureşti se situează între 21 şi 25 de lei kilogramul.

Potrivit datelor statistice, consumul de carne de ovine pe cap de locuitor se ridică la circa 1,5 kilograme anual, în scădere faţă de anii trecuţi când se înregistra un consum de circa 2,1 kg/locuitor, iar producţia de carne de ovine acoperă necesarul de consum intern în proporţie de 99%.

Efectivele totale de ovine şi caprine la finele lui 2014 depăşeau 10 milioane capete.

Te-ar mai putea interesa și
Tânăr şi neliniştit – Situaţie gravă la şomajul tineretului, nivel de peste 28%. Câţi şomeri sunt în România
Tânăr şi neliniştit – Situaţie gravă la şomajul tineretului, nivel de peste 28%. Câţi şomeri sunt în România
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6% în ianuarie, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna decembrie 2025, însă rata şomajului în......
Angajări în România. Oferte de muncă. Firmele caută 32.056 de oameni, la nivel naţional
Angajări în România. Oferte de muncă. Firmele caută 32.056 de oameni, la nivel naţional
Agenţii economici oferă, la nivel naţional, un număr de 32.056 de locuri de muncă în această perioadă, conform datelor ...
Criză Rusia – Deficitul bugetar este cu 30 de miliarde de dolari peste cifra oficială (serviciul de informaţii german)
Criză Rusia – Deficitul bugetar este cu 30 de miliarde de dolari peste cifra oficială (serviciul de informaţii german)
Serviciul Federal de Informaţii al Germaniei (BND) a acuzat miercuri Moscova că ascunde costul real al războiului din ...
Criză planetară – Prelungirea războiului din Orientul Mijlociu poate însemna un impact mai sever în Europa (CFA România)
Criză planetară – Prelungirea războiului din Orientul Mijlociu poate însemna un impact mai sever în Europa (CFA ...
Conflictul din Orientul Mijlociu afectează deja bursele şi dobânzile, iar impactul ar putea deveni mai sever dacă situaţia ...