Mihai Barbu (Metrorex): Staţia „Tudor Arghezi” va fi deschisă pe 15 noiembrie, însă partea de semnalizare va fi finalizată până la sfârșitul anului

Staţia Tudor Arghezi va fi deschisă la 15 noiembrie, conform graficului, atunci se va merge cu metroul până acolo, însă partea de semnalizare va fi realizată în totalitate până la sfârşitul anului, a confirmat, miercuri, Mihai Barbu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Metrorex, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 18 oct. 2023, 18:34
Mihai Barbu (Metrorex): Staţia

„Este prima dezvoltare a metroului bucureştean realizată împreună cu Primăria Sectorului 4 şi vizează încă două staţii de la Tudor Arghezi şi în comuna Berceni din judeţul Ilfov. Ea va fi deschisă, conform graficului pe care noi l-am făcut împreună cu Primăria Sectorului 4 şi Ministerul Transporturilor, la 15 noiembrie anul acesta. Atunci se va merge cu metroul până acolo. Nu va fi în totalitate realizată şi partea de semnalizare, care va urma să fie realizată până la sfârşitul anului, aşa cum ne-a spus constructorul. Dar va circula metroul între staţia Berceni-IMGB şi această staţie Tudor Arghezi, cea mai nouă staţie de metrou din Bucureşti”, a spus Barbu.

El a explicat că deschiderea staţiei, programată iniţial pentru primăvara lui 2023, a întârziat din cauza unor probleme care au ţinut de primărie.

„Sunt lucruri care nu ţin de Metrorex, ci mai mult de administraţie, pentru că pe de o parte trebuia ca investiţia de acolo să fie transferată la Metrorex ca noi să putem utiliza. Pe de altă parte, trebuia alimentată cu energie electrică – ea (staţia – n. r.) are astăzi o alimentare provizorie din staţia noastră de metrou de la Berceni – şi toate aceste lucruri au dus la această întârziere. Sunt chestiuni conjuncturale de care bineînţeles că n-am ştiut iniţial şi nu s-au putut prevedea aceste întârzieri”, a susţinut Mihai Barbu.

În ceea ce priveşte proiectul de modernizare a Magistralei 2 în vederea reducerii timpilor de aşteptare în staţii, şeful CA Metrorex a spus că acesta este încă în fază incipientă.

„Magistrala Corporatiştilor, cum este ea numită în Bucureşti, este cea mai aglomerată magistrală din Bucureşti. Există în cadrul Metrorex un proiect de modernizare a acestei infrastructuri de metrou. Ea este astăzi într-o fază incipientă, totuşi. Pentru că noi am făcut documentaţia necesară pentru obiectivul de investiţie care trebuie aprobat prin Hotărâre de Guvern, a trecut de CTE la Metrorex, urmează să fie aprobat într-un CTE la Ministerul Transporturilor şi apoi, bineînţeles, pregătită documentaţia pentru Hotărârea de Guvern pentru acest obiectiv de investiţii. Ne preocupă acest lucru. Cum vă spuneam, este cea mai importantă magistrală a noastră, care transportă cel mai mare număr de călători pe zi. Este cea mai aglomerată magistrală din Bucureşti. 600.000/zi de călători este o medie pe care v-o pot spune astăzi. Variază între 570.000 şi 600.000 în zilele din cursul săptămânii. Suntem aproape de 2019 şi eu sunt convins că anul acesta vom ajunge la media din 2019”, a precizat acesta.

Staţia de metrou „Tudor Arghezi”, singura astfel de facilitate construită de o autoritate locală în România, va intra în circuitul normal de transport public de călători gestionat de Metrorex cel mai târziu la jumătatea lunii noiembrie. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4, urmare a întâlnirilor de lucru ce au avut loc recent între primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, şi reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi ai Metrorex, a fost agreat un calendar de activităţi punctuale, la finalul cărora, în data de 15 noiembrie cel târziu, staţia „Tudor Arghezi” să fie dată în folosinţă.

Tot atunci, staţia de metrou construită de comunitatea Sectorului 4 va deveni un punct multimodal de transport, fiind conectată direct, printr-un tunel pietonal subteran, cu parcarea etajată din apropiere, unde oamenii care vin din afara oraşului îşi pot lăsa maşinile în siguranţă, pentru a-şi continua călătoria către centrul Capitalei folosind metroul, a explicat administraţia locală într-un comunicat transmis către Agerpres.

Staţia „Tudor Arghezi” este o investiţie în valoare de 50 de milioane de euro – fonduri nerambursabile, unică în România prin prisma faptului că a fost construită de o administraţie locală. Împreună cu linia de legătură, noua staţie are o suprafaţă de peste 15.000 de metri pătraţi, între staţia Berceni, actualul capăt al Magistralei 2 şi Şoseaua de Centură, şi are un traseu cu o lungime totală de 1,6 kilometri, precizează Primăria.

Staţia este construită la nivel suprateran şi are un regim de înălţime de P+2E. Peronul staţiei se află la parter, iar zonele administrative sunt repartizate la nivelul celor două etaje. Totodată, staţia ”Tudor Arghezi” este prevăzută cu cinci zone de acces pietonal. Una dintre acestea este situată vizavi de staţia de metrou şi asigură legătura cu peronul noii staţii, printr-un pasaj pietonal subteran, cu o lungime de 14 metri, ce subtraversează Şoseaua Berceni. Accesul călătorilor pe peron este facilitat de şapte scări rulante, precum şi de şapte lifturi care vor uşura accesul persoanelor cu dizabilităţi. Totodată, pe toată lungimea peronului, a fost montat un covor tactil de direcţionare pentru persoanele cu deficienţe de vedere.

În staţia de metrou ”Tudor Arghezi” a fost instalat un sistem de supraveghere, format din 70 de camere video, montate atât la nivelul peronului, al celor două vestibule, cât şi în cele cinci zone de acces. Totodată, staţia este dotată cu centrale de detecţie incendiu, cu alarmă la efracţie, precum şi cu sisteme de tratare a aerului. De asemenea, pentru funcţionarea hidranţilor, utilizaţi în caz de incendiu, staţia este conectată la două surse de alimentare cu apă, una din reţeaua publică, iar cea de a doua din surse proprii (puţuri la mare adâncime). Realizarea acestor sisteme s-a efectuat cu suportul şi asistenţa tehnică a specialiştilor Metrorex, cu experienţă în concepţia şi exploatarea transportului public cu metroul.

Primăria Sectorului 4 construieşte pe Şoseaua Berceni, în imediata apropiere a staţiei de metrou ”Tudor Arghezi’, o parcare cu o capacitate de 300 de locuri, pentru autoturisme, motociclete şi pentru persoane cu dizabilităţi.

Te-ar mai putea interesa și
O vilă interbelică din centrul Bucureștiului e scoasă la vânzare pentru suma de 1.140.000 de euro
O vilă interbelică din centrul Bucureștiului e scoasă la vânzare pentru suma de 1.140.000 de euro
O vilă interbelică ridicată în stil eclectic și decorată cu zeități mitologice se vinde cu 1.140.000 de euro pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Imobilul este situat pe o......
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică şi optică
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică ...
Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat luni că, deşi China nu furnizează Rusiei arme şi muniţii, oferă ...
Brandul de produse cosmetice coreene KORIKA intră în România, în rețeaua de magazine Notino
Brandul de produse cosmetice coreene KORIKA intră în România, în rețeaua de magazine Notino
KORIKA, unul dintre cele mai apreciate branduri de produse cosmetice coreene din Europa, intră în magazinele Notino din ...
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii și managerii din România
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii ...
Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un program de educație financiară de tip e-learning, ...