Mii de tone de substanțe și deșeuri periuculoase au fost descoperite de polițiști în primele șapte luni din 2025. Au fost deschise peste 400 de dosare penale

Mii de tone de substanţe şi deşeuri periculoase au fost descoperite de poliţişti în urma unor acţiuni desfăşurate în primele şapte luni ale anului, fiind întocmite peste 400 de dosare penale, în timp de amenzile aplicate depăşesc 400.000 de lei, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 16 aug. 2025, 15:34
Mii de tone de substanțe și deșeuri periuculoase au fost descoperite de polițiști în primele șapte luni din 2025. Au fost deschise peste 400 de dosare penale

Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Poliţia Română, în perioada 1 ianaurie – 31 iulie, în urma acţiunilor care au vizat operaţiunile cu substanţe şi deşeuri periculoase, agenţii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au indisponibilizat 784 de tone şi 1.200 de litri de substanţe periculoase, peste 2.900 de tone şi 120.000 de litri de deşeuri periculoase, precum şi 1.600 de tone şi 9.700 de litri de produse de protecţie a plantelor.

Au avut loc 645 de acţiuni ale poliţiştilor, în cadrul cărora au fost constatate 417 fapte penale, dintre care 283 referitoare la protecţia mediului, în timp ce în 44 de cazuri se fac cercetări pentru trafic de produse sau substanţe toxice.

Au fost ridicate în vederea confiscării 39 de autovehicule, care ar fi fost folosite în comiterea faptelor, în timp ce amenzile aplicate pentru încălcarea legislaţiei privind protecţia mediului şi privind regimul deşeurilor se ridică la 402.000 de lei.

De asemenea, în perioada 30 iunie – 31 august 2025, poliţiştii desfăşoară acţiunea naţională „DEŞEURI 2025”, în care sunt implicate şi alte instituţii, precum Garda de Mediu.

Într-un caz recent, se arată în comunicat, autorităţile din Arad au descoperit pe un teren aproximativ 100 de tone de deşeuri, de diferite categorii, amplasate direct pe sol, „constituind o sursă de poluare a aerului şi solului”. Proprietarul a fost obligat să cureţe terenul sub supravegherea comisarilor de mediu, dar este şi cercetat penal.

Într-un alt caz, în Dâmboviţa, la un control făcut de autorităţi la un punct de lucru al unei firme, au fost descoperite aproximativ 240 de tone de deşeuri provenite de la vehicule scoase din uz. Poliţiştii au întocmit un dosar penal şi a fost aplicată o sancţiune contravenţională de 100.000 de lei.

Sursa foto: Captură video Facebook.com/Poliția Română

Te-ar mai putea interesa și
BNR a hotărât menținerea dobânzii cheie la 6,50% și prognozează o ușoară majorare a inflației în următoarele luni
BNR a hotărât menținerea dobânzii cheie la 6,50% și prognozează o ușoară majorare a inflației în următoarele luni
Rata anuală a inflației a determinat Consiliul de Administrație al BNR să menținerea rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an; dobânda pentru facilitatea de......
Magistrala 4 de metrou: Lucrările la Gara de Nord – Gara Progresul ar putea începe în următoarele patru luni
Magistrala 4 de metrou: Lucrările la Gara de Nord – Gara Progresul ar putea începe în următoarele patru luni
Primarul Sectorului 4 Daniel Băluță a anunțat joi că lucrările de extindere a Magistralei M4 de metrou cu tronsonul ...
Noua centrală de cogenerare de la CTE Grozăveşti – Anunţ oficial de la ELCEN
Noua centrală de cogenerare de la CTE Grozăveşti – Anunţ oficial de la ELCEN
Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a finalizat prima etapă a procedurii de dialog competitiv pentru atribuirea contractului ...
Erdogan cere reluarea „fără întârziere” a eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului SUA-Iran
Erdogan cere reluarea „fără întârziere” a eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului SUA-Iran
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut joi reluarea "fără întârziere" a eforturilor diplomatice pentru încheierea ...