Miliardarul Ioan Niculae rămâne în închisoare. Cererea de eliberare condiţionată, respinsă de judecători

Tribunalul Constanţa a respins, marţi, cererea omului de afaceri Ioan Niculae privind eliberarea condiţionată din Penitenciarul Poarta Albă, unde a executat 11 luni din pedepsa de cinci ani primită în dosarul "Interagro".
AGERPRES - mar, 18 ian. 2022, 13:32
Miliardarul Ioan Niculae rămâne în închisoare. Cererea de eliberare condiţionată, respinsă de judecători

Iniţial, Ioan Niculae a obţinut de la Judecătoria Medgidia, pe 10 noiembrie, o decizie favorabilă, însă Tribunalul Constanţa a admis contestaţia procurorilor şi a dispus ca omul de afaceri să rămână în închisoare, scrie Agerpres.

El are dreptul să facă o nouă cerere peste trei luni.

„În baza art.425 ind.1 alin.7 pct.2 lit.a Cpp, admite contestaţia declarată de către DNA – Serviciul Teritorial Constanţa împotriva sentinţei penale nr.2420/10.11.2021, pronunţată în dosarul nr.7971/256/2021 al Judecătoriei Medgidia. Desfiinţează sentinţa penală contestată şi, soluţionând cauza, respinge, ca neîntemeiată, propunerea de liberare condiţionată a condamnatului Niculae Ioan. Stabileşte termen de 3 luni, la expirarea căruia propunerea de liberare condiţionată va putea fi reînnoită. Înlătură din sentinţa penală contestată dispoziţiile de admitere a propunerii de liberare condiţionată şi de punere în libertate a condamnatului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 18.01.2022”, se arată în decizia tribunalului.

Pe 18 februarie 2021, patronul grupului Interagro, Ioan Niculae, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani.

În acelaşi dosar, Gheorghe Bunea Stancu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila şi fost preşedinte al PSD Brăila, a fost achitat pentru trafic de influenţă.

De asemenea, Nicoleta Mariana Toncea (soţia lui Ioan Niculae) a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...