Militarii americani, vânaţi în propria ţară de militanţii islamişti

Militarii americani sunt în pericol în propria lor ţară, unde sunt "ţinta privilegiată" a teroriştilor islamişti care s-au născut sau trăiesc în Statele Unite, au subliniat miercuri congresmeni şi oficiali ai Pentagonului, în cadrul unei audieri în Congres.
Economica.net - J, 08 dec. 2011, 12:03

Singurele atentate mortale comise în Statele Unite după cele de la 11 septembrie 2001 au fost împotriva armatei, provocând moartea a 17 persoane în trei atacuri distincte, se arată într-un raport dat publicităţii miercuri, în cursul acestei audieri, potrivit Mediafax.

În total, de la această dată, instalaţiile militare din Statele Unite au fost ţinta a 33 de atacuri sau comploturi cunoscute de justiţie, „ceea ce reprezintă mai mult de jumătate din cele 54 de atentate sau tentative jihadiste înregistrate pe teritoriul naţional între 11 septembrie (2001) şi 4 decembrie 2011”, a precizat senatorul independent Joseph Lieberman, preşedintele Comisiei pentru Securitate Internă din Senat.

Omologul său din Camera Reprezentanţilor, republicanul Peter King, a deplâns „ameninţarea tot mai mare născută din radicalizarea (islamistă) atât internă, în cadrul armatei, cât şi externă, vizând personalul militar şi familiile acestuia din Statele Unite”.

„Am văzut în ultimii ani un număr crescut de cetăţeni sau rezidenţi americani inspiraţi de ideologia al-Qaida. Iar Departamentul Apărării a devenit ţinta lor privilegiată”, a declarat Paul Stockton, responsabil cu Apărarea internă la Pentagon. El a subliniat că „principala ameninţare pentru securitatea internă provine de la al-Qaida şi componentele sale”.

Unii radicali sunt „lupi solitari”, independenţi de orice organizaţie, iar alţii „se radicalizează în cadrul armatei”, a precizat locotenent-colonelul Reid Sawyer, directorul centrului de terorism al academiei militare West Point. Acesta a apreciat că armata prezintă un interes „calitativ diferit” când este „atacată acasă la ea”, iar de aceea „militarii au devenit ţintele preferate ale indivizilor inspiraţi de al-Qaida în Statele Unite”.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia respinge din nou armistiţiul energetic cerut de Zelenski
Rusia respinge din nou armistiţiul energetic cerut de Zelenski
Kremlinul a respins marţi propunerea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski ca Rusia şi Ucraina să înceteze în mod reciproc atacurile asupra infrastructurilor energetice, purtătorul de......
Călin Georgescu, lăsat în libertate sub control judiciar (surse)
Călin Georgescu, lăsat în libertate sub control judiciar (surse)
Un judecător de la Tribunalul Bucureşti a respins marţi cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu ...
VIDEO Imagini spectaculoase de pe șantierul A1 Sibiu–Pitești: A început lansarea unui viaduct de 420 de metri la Cornetu–Tigveni
VIDEO Imagini spectaculoase de pe șantierul A1 Sibiu–Pitești: A început lansarea unui viaduct de 420 de metri la Cornetu–Tigveni
Lucrările pe cel mai dificil lot al Autostrăzii A1 Sibiu–Pitești avansează și a început lansarea tablierului metalic ...
Criza din Golf ar putea creşte producţia mondială de biocombustibili cu aproape 70% până în 2030
Criza din Golf ar putea creşte producţia mondială de biocombustibili cu aproape 70% până în 2030
Producţia mondială de biocombustibili este aşteptată să se majoreze cu aproape 70% până în 2030, faţă de nivelurile ...