Ministerul Culturii a semnat noul Contract Colectiv de Muncă, de care vor beneficia toți angajații din acest sector

Ministerul Culturii anunţă semnarea, luni, a noului Contract Colectiv de Muncă la nivelul acestui sector de activitate, documentul urmând să producă efecte juridice pentru toţi salariaţii din domeniu, pe o durată de doi ani, odată cu înregistrarea acestuia la Ministerul Muncii.
AGERPRES - lun, 12 mai 2025, 21:42
Ministerul Culturii a semnat noul Contract Colectiv de Muncă, de care vor beneficia toți angajații din acest sector

„După o perioadă intensă de negocieri şi un efort susţinut de dialog social, Ministerul Culturii, alături de Federaţia Culturală şi Mass Media Fair-MediaSind şi Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă „CulturMedia”, au semnat astăzi, 12 mai 2025, noul Contract Colectiv de Muncă (CCM) aplicabil la nivelul sectorului Cultură”, transmite ministerul, într-un comunicat, relatează Agerpres.

Potrivit sursei citate, negocierile au început în luna februarie şi s-au desfăşurat pe parcursul a trei luni, reunind experţi şi reprezentanţi ai ambelor părţi, în vederea construirii unui cadru modern, echitabil şi adaptat nevoilor reale ale angajaţilor din cultură.

„Încă de la preluarea mandatului, am avut un dialog constant cu sindicatele. Procesul nu a fost unul simplu şi a presupus luni de consultări, analize, discuţii tehnice şi, în final, negocieri intense. Această reuşită a fost posibilă printr-un efort colectiv din partea reprezentanţilor sindicali, a colegilor din minister şi a tuturor celor implicaţi în procesul de negociere. Fiecare parte a venit cu dorinţa reală de a construi un acord funcţional şi durabil. Consider că finalizarea negocierilor reprezintă o dovadă că dialogul social poate funcţiona eficient atunci când este tratat cu seriozitate şi deschidere. Ne-am implicat activ pentru a susţine un cadru corect, echilibrat şi adaptat realităţilor cu care se confruntă angajaţii din instituţiile de cultură – fie că vorbim despre muzee, biblioteci, teatre, centre culturale sau domeniul spectacolelor şi al patrimoniului”, a declarat Natalia-Elena Intotero, ministrul Culturii, citată în comunicat.

Contractul Colectiv de Muncă rezultat din aceste negocieri cuprinde prevederi clare privind timpul de muncă şi de odihnă, plata muncii prestate în zilele de weekend, dar şi norme esenţiale referitoare la sănătatea şi securitatea la locul de muncă. Acest document oferă un cadru legal care garantează predictibilitate, stabilitate şi un grad crescut de protecţie pentru salariaţii din domeniul cultural.

În perioada următoare, vor fi iniţiate negocierile pentru anexele sectoriale, care vor conţine dispoziţii specifice fiecărei categorii profesionale din sectorul culturii, mai informează Ministerul Culturii.

Sursa foto: Facebook.com/MinisterulCulturiiRomania

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A3 Transilvania. Un lot construit de Umbrărescu va fi dat în trafic luna viitoare – surse
Autostrada A3 Transilvania. Un lot construit de Umbrărescu va fi dat în trafic luna viitoare – surse
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) urmează să trimită luna viitoare comisia de recepție pe lotul Zimbor - Poara Sălajului (12 km) din Autostrada A3......
Autonom Services listează la bursă a treia emisiune de obligaţiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services listează la bursă a treia emisiune de obligaţiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services listează pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) cea de-a treia emisiune de obligaţiuni ...
Ce legi va susține PSD în sesiunea extraordinară a Parlamentului și la ce se opune. Anunțul lui Grindeanu
Ce legi va susține PSD în sesiunea extraordinară a Parlamentului și la ce se opune. Anunțul lui Grindeanu
Preşedintele PSD Sorin Grindeanu anunţă luni, la începutul sesiunii extraordinare a Parlamentului, că social-democraţii ...
Circulaţie închisă pe ambele sensuri, succesiv, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva
Circulaţie închisă pe ambele sensuri, succesiv, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva
Circulaţia rutieră va fi închisă pe ambele sensuri, succesiv, în noaptea de luni spre marţi, pe Autostrada A1 Sibiu ...