Ministerul Culturii va da în judecată compania Eldiclau din Craiova pentru nerespectarea contractului privind resturarea Palatului „Cantacuzino”

11 01. 2024
Palatul Cantacuzino

Potrivit unei informări a ministerului transmise joi, având în vedere că firma şi-a dovedit incapacitatea de a gestiona obligaţiile asumate, s-a luat decizia de a nu prelungi contractul cu aceasta şi s-a blocat garanţia de bună execuţie constituită până în prezent în valoare de 929.025 de lei, în contul deschis la dispoziţia autorităţii contractante.

Ministerul Culturii a precizat că va emite certificat constatator negativ pentru executant, astfel încât acesta să nu mai poată participa la proceduri de achiziţie ulterioare.

Instituția s-a înscris la masa credală pentru recuperarea creanţelor.

Din datele furnizate de minister, în baza situaţiilor de lucrări prezentate, reiese faptul că firma a încasat până în prezent 8.408.659 de lei, fără TVA, reprezentând 25% din valoarea contractului de execuţie lucrări, inclusiv actualizările aplicate conform legii.

„Menţionăm că nu au fost plătite lucrări care nu au fost executate”, se explică în informarea citată.

Ministrul Raluca Turcan a precizat, miercuri, că s-a publicat anunţul pentru contractarea lucrărilor de punere în siguranţă a Palatului „Cantacuzino”, care găzduieşte Muzeul Naţional „George Enescu”.

Turcan a scris pe Facebook că termenul de depunere a ofertelor este 16 ianuarie, iar cel de execuţie a lucrărilor de punere în siguranţă este de 45 de zile de la emiterea ordinului de începere a acestora.

Raluca Turcan amintea că la finalul anului trecut a decis să nu prelungească contractul de execuţie a lucrărilor de restaurare şi consolidare, întrucât la sfârşitul perioadei prevăzute în contract lucrarea era realizată în proporţie de doar 25%, iar procedura prevede ca, până la reluarea lucrărilor, Palatul „Cantacuzino” să fie pus în siguranţă, pentru a nu se degrada.

Compania Eldiclau este deținută de Ștefania Dincă, iar din martie 2023 a intrat în insolvență. Până în aprilie 2023, administratorul Eldicalu a fost Claudiu Elton Dincă. Firma a câștigat în august 2021 contractul pentru reabilitarea Muzeului George Enescu.

Suma alocată pentru lucrărilor de reabilitare era de 5,5 milioane de euro (fără TVA), iar finanțarea a fost asigurată din fonduri guvernamentale și credite externe acordate de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.