Norvegia, Islanda şi Liechtenstein donează României 8 milioane de euro pentru eficienţă energetică

Economica.net
10 03. 2014
dosare--documente--acte1_67278100

Programul, cu o valoare totală de 9,411 milioane de euro,se va desfăşura în perioada 2013-2016. Alocarea programului din MFSEE este de 8 milioane de euro, iar cofinanţarea pe program, de 1,411 milioane de euro.

Obiectiv general al programului este reducerea emisiilor de gaze de seră şi poluatori atmosferici. Obiectiv specific urmărit este îmbunătăţirea eficienţei energetice în industrie, în special în industria cu poluare şi consum energetic mare.

Ghidul Solicitantului, în limba română şi limba engleză sunt accesibile pe pagină web a Ministerului Economiei, la secţiunea EEA Grants.

Înscrierile depuse după data şi ora închiderii (9 mai 2014, ora 13:00) nu vor fi luate în considerare.

Ministerul Economiei a organizat în perioada 10 februarie – 3 martie 2014 o serie de patru conferinţe de prezentare a Programului Eficienţă Energetică în industrie, pentru IMM-uri, cu finanţare din fonduri MF SEE la Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Iaşi.

Statele Donatoare, Regatul Norvegiei, Islanda, Liechtenstein, au încheiat cu România Memorandumul de Înţelegere prin care Ministerul Economiei a fost desemnat Operator de Program pentru Programul cu finanţare MF SEE ‘Eficienţă Energetică’, aprobat cu data de 1 octombrie 2013.

Programul are în vedere modernizarea instalaţiilor şi echipamentelor unui număr estimat de 20 de IMM-uri din industrie în vederea reducerii consumului de energie.