Ministerul Economiei a sesizat DNA privind asocierea dintre Băiţa SA şi Băiţa Bihor

Ministerul Economiei a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie privind asocierea dintre S.C. Băiţa S.A., societate publică aflată în portofoliul MECT şi societatea privată Băiţa Bihor S.A., având în vedere existenţa unor indicii de săvârşire a unor fapte de natură penală, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei remis, joi seară, AGERPRES. 
Economica.net - J, 27 aug. 2015, 20:05
Ministerul Economiei a sesizat DNA privind asocierea dintre Băiţa SA şi Băiţa Bihor

Potrivit sursei citate, contractul de asociere pe licenţa de exploatare substanţă calcar între S.C. Băiţa S.A. şi Băiţa Bihor S.A. a fost încheiat în data de 18 martie 2014 şi asumat, în calitate de director general al SC Băiţa SA, de Maria Rodica Trip, acţionar majoritar la societatea Băiţa Bihor S.A până pe data de 19 decembrie 2013. Ministerul precizează, în context, că societatea Băiţa Bihor SA a fost favorizată prin acest contract în condiţiile în care Maria Rodica Trip, în calitate de director general al societăţii Băiţa S.A., a acceptat inserarea unor clauze prin care se creează premisele ca, în cazul în care SC Băiţa SA nu va mai putea continua exploatarea licenţei datorită modului în care este administrată chiar de Maria Trip această licenţă este transferată fără echivoc către S.C. Băiţa Bihor S.A, societate la care aceeaşi Maria Rodica Trip a fost acţionar majoritar.

‘Favorizarea companiei Băiţa Bihor S.A rezultă cât se poate de evident din prevederile articolului nr. 3, din contractul de asociere pe exploatarea licenţei: ‘În cazul în care titularul, din orice motive, nu mai poate continua în mod cert şi definitiv activitatea minieră de exploatare din perimetrul Băiţa Plai, judeţul Bihor, se obligă să transporte drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin licenţa de concesiune către Băiţa Bihor cu respectarea prevederilor legale aplicabile la momentul transferului ei’, se precizează în comunicatul citat.

Pe de altă parte, Ministerul Economiei menţionează şi faptul că S.C Băiţa S.A. poate încheia, împreună cu o altă companie, un contract de asociere la licenţa de exploatare, însă respectând condiţiile prevăzute de lege. În cazul solicitării făcute de compania African Consolidated Resources SRL de a se asocia la licenţă, aceste condiţii nu sunt îndeplinite, având în vedere faptul că SC Mineral Mining SA, firmă preluată de African Consolidated Resources SRL, are datorii la SC Băiţa SA iar asigurarea de către SC African Consolidated Resources SRL a unei sume de bani într-un cont escrow nu atrage după sine şi plata datoriei faţă de S.C Băiţa S.A, subliniază Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului.

‘Mai mult, în urma controlului efectuat, s-a constatat că din anul 2004 şi până în prezent, firma S.C. Băiţa Bihor S.A exploatează calcar, prin exploatarea zăcămintelor de suprafaţă în baza acordului de asociere pe licenţa de exploatare nr. 999/1999. Această licenţă este o licenţă doar de exploatare minereuri de adâncime. Cu toate că ştiau că obţin dreptul de exploatare calcar prin asocierea asupra licenţei de exploatare nr 999/1999 doar asupra zăcămintelor de adâncime, reprezentanţii S.C Băiţa Bihor S.A au extras din carierele de suprafaţă aproape 500.000 de tone de calcar, însuşindu-şi astfel fără drept profitul realizat prin această acţiune. Şi această posibilă faptă de natură penală a fost sesizată organelor judiciare competente’, se mai arată în documentul MECT.

Faţă de S.C. Băiţa S.A. este înregistrată o singură solicitare de deschidere a procedurii de insolvenţă (dosar 2002 / 111 / 2015).

În 2014, activitatea societăţii Băiţa S.A a făcut obiectul unor verificări demarate de corpul de control al ministrului Economiei. În privinţa situaţiei economice şi financiare a societăţii S.C. Băiţa S.A., potrivit raportului corpului de control s-au constatat deficienţe grave în gestionarea activităţii, fiind sesizate organele judiciare competente.

25 de mineri din Băiţa s-au blocat miercuri în subteran, ei solicitând să lucreze în continuare la exploatarea calcarului. Prefectul judeţului Bihor, Claudiu Pop, a declarat că firma privată care deţine mina încearcă să obţină licenţa de exploatare.

Potrivit prefectului, din declaraţiile reprezentanţilor ANRM rezultă că societatea a exploatat ilegal calcarul, neavând licenţa de exploatare din galerii.

Te-ar mai putea interesa și
Christine Lagarde (BCE): Dacă ne aşteptăm ca rata inflaţiei să devieze semnificativ şi persistent de ţintă, răspunsul trebuie să fie corespunzător de puternic sau persistent
Christine Lagarde (BCE): Dacă ne aşteptăm ca rata inflaţiei să devieze semnificativ şi persistent de ţintă, răspunsul ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat participanţii la conferinţa de vineri a Fondului Monetar Internaţional în privinţa riscurilor la adresa inflaţiei în......
Consiliul Local a votat bugetul de 1,35 de miliarde de lei a municipiului Baia Mare. Potrivit primarului, accentul este pus pe investiții
Consiliul Local a votat bugetul de 1,35 de miliarde de lei a municipiului Baia Mare. Potrivit primarului, accentul este pus ...
Bugetul municipiului Baia Mare, în valoare de 1,35 de miliarde de lei, a fost, vineri, aprobat de Consiliul Local şi va ...
Cotațiile la grâu cresc, în contextul temerilor privind vremea nefavorabilă și a reducerii aprovizionării cu îngrășăminte
Cotațiile la grâu cresc, în contextul temerilor privind vremea nefavorabilă și a reducerii aprovizionării cu îngrășăminte
Cotaţiile la grâu se îndreaptă spre cel mai mare avans săptămânal din ultimele aproape două luni, în condiţiile ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a depășit 134 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a depășit 134 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă de tranzacţionare din această săptămână, ...